Brazilia este în doliu după decesul lui Socrates Brasileiro Sampaio de Sousa Vieira de Oliveira, fostul mare mijlocaș al naționalei „carioca”, cunoscut sub numele simplu de „Socrates”. Unul dintre starurile de la CM 1982 și CM 1986, Socrates a absolvit Medicina în timpul carierei de fotbalist, dar pasiunea sa pentru țigări și alcool fin l-au răpus la doar 57 de ani.
Considerat unul dintre cei mai creativi fotbaliști din istorie, Socrates controla balonul la fel de ușor cu ambele picioare și ajungea des la finalizare, devenind în anii 80 un simbol al unei întregi generații de microbiști. El și-a atras porecla „Doctorul” după ce a terminat Facultatea de Medicină Ribeirao Preto, devenind unul dintre cei mai apreciați intelectuali din lumea fotbalului! După ce și-a încheiat cariera în 1989, el a continuat să practice Medicina, dar a devenit și un ilustru om de presă în America Latină, publicând numeroase articole în domeniul sportului, politicii și economiei. Ca orice brazilian care se respectă, Socrates a gustat din plin din plăcerile vieții, fiind un băutor împătimit, iar apropiații săi spun că marele fotbalist n-ar fi rezistat nici măcar o zi fără să fumeze țigările sale preferate, Marlboro. Stilul său de viață deÂzordonat și-a cerut însă tributul, la doar 57 de ani. Băutura i-a făcut ficatul praf Joi seara, soția l-a internat de urgență la spitalul din Sao Paolo, unde a fost plasat imediat la Secția de Terapie Intensivă. Pentru Socrates, tată a șase copii, aceasta era cea de-a treia spitalizare din ultimele patru luni, iar medicii îi dăduseră încă din septembrie sumbrul verdict: „Ficatul tău a cedat! Ai nevoie de un transplant”. Socrates a fost pus imediat pe lista de așteptare, dar corpul său n-a mai rezistat mult timp, iar tragicul sfârșit a venit la mai puțin de 24 de ore după ce a fost conectat la aparate: duminică, la ora 04:30, doctorii din Sao Paolo anunțau decesul lui Socrates, cauza morții fiind „șoc septic cauzat de o infecție care i-a invadat corpul în mai puțin de o zi”. Vestea că „Doctorul” nu mai este în viață a răvășit întreaga țară, iar mii de fani au împânzit cu flori intrarea stadionului lui Corinthians (club la care Socrates a bifat peste 300 de meciuri). Aseară, Corinthians a jucat cu titlul pe masă în fața lui Palmeiras, iar eventualul succes îi va fi dedicat fostului mare mijlocaș brazilian, care spunea că alcoolul este ca un „companion” pentru el: „Alcoolul nu mi-a afectat cariera, am putut să stau și perioade lungi fără să consum. Dar viața e scurtă și băutura o face mai frumoasă. E ca un partener!”
Nu i-a plăcut în Europa Socrates și-a dedicat aproape întreaga carieră fotbalului din Brazilia. După 57 de meciuri în tricoul lui Botafogo, el s-a mutat la Corinthians în 1978, pentru care a bifat 303 partide până în 1984. În acel an a acceptat provocarea lansată de Fiorentina, dar Socrates nu s-a adaptat niciodată la stilul de viață din Italia: „În Europa totul este calculat și organizat. Nu e ca-n Brazilia, unde lucrurile se întâmplă spontan”, rememora Socrates într-un interviu din 2010. După doar un sezon, în care a marcat șase goluri în 25 de meciuri, brazilianul se întorcea în Țara Cafelei, unde a mai jucat pentru Flamengo, Santos și Botafogo până la retragerea din activitate (1989). La vârsta de 50 de ani, el a acceptat să mai intre o singură dată pe teren, pentru amatorii englezi de la Garforth Town, care l-au folosit 10 minute într-un meci de campionat! 1350 de spectatori au fost prezenți la partida dintre Garforth Town și Tadcaster Albion, scor 2-2, pe 20 noiembrie 2004.
Socrates era fratele lui Rai, fost jucător la PSG și campion mondial cu Brazilia în 1994
A cucerit 4 titluri de campion în Brazilia: 3 cu CoÂrinthians și unul cu Flamengo
La ora morții sale, Socrates scria un roman SF ce avea ca subiect Cupa Mondială din 2014
22 de goluri în 60 de selecții a reușit Socrates în naționala Braziliei
Rossi i-a „furat” Cupa Mondială Socrates a marcat primul gol al Braziliei la CM 1982 (Spania) cu un șut fenomenal de la 25 de metri, care a adus egalarea în minutul 75 al partidei cu URSS (2-1 pentru Brazilia). El a fost integralist în toate meciurile grupei. Brazilia a ratat însă calificarea din faza a doua a grupelor, după ce Paolo Rossi a marcat un hat-trick în cel mai frumos meci al turneului, Italia – Brazilia 3-2, în care Socrates înscria în minutul 12 pentru 1-1.
Când eram la Fiorentina, câteodată nu voiam să mă antrenez. Preferam să stau cu prietenii, să dau o petrecere sau să fumez liniștit o pipă. În viață sunt lucruri mai importante ca fotbalul Socrates
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER