VIDEO – FIFA a deschis o anchetă la finalul meciului Africa de Sud – Etiopia
Africa de Sud are șanse minime de calificare la Cupa Mondială de anul viitor. Gazda precedentului turneu final a pierdut meciul cu Etiopia în urma unui autogol ciudat.
Parker a deschis scorul pentru Africa de Sud în minutul 33, Kebede a egalat cu trei minute înainte de pauză, iar în minutul 70 același Parker a avut o intervenție ciudată și și-a trimis balonul în proprie poartă.
Imediat după terminarea partidei, FIFA deschis o anchetă. Forul mondial îi suspectează pe cei din Etiopia că l-au folosit pe Manyahile Beyene în meciul cu Botswana, deși jucătorul era suspendat din pricina cumulului de cartonașe pentru acel meci.
FIFA a anunțat că deschide o anchetă pentru a afla dacă Etiopia, Togo și Guineea Ecuatorială au folosit jucători neeligibili în echipele naționale, la meciurile din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, zona Africa.
FIFA a precizat că meciurile în cauză sunt Botswana – Etiopia, scor 1-2, Togo – Camerun, scor 2-0, ambele jucate în iunie, și partida câștigată de Guineea Ecuatorială în fața selecționatei din Insulele Capului Verde, în martie, scor 4-3.
În mod normal, FIFA sancționează folosirea de jucători neeligibili cu retragerea punctelor pentru meciul respectiv.
Etiopia se numără printre echipele care au acces în play-off-ul zonei Africa pentru calificarea la Cupa Mondială. Alături de Etiopia, au mai acces în play-off Coasta de Fildeș, Egipt, Algeria și Tunisia.