VIDEO Moment incredibil în Australia – Brazilia 0-4! Gazdele au avut lovitura de începere, dar 10 secunde mai târziu brazilienii sărbătoreau primul gol
Start furtunos în meciul amical Australia – Brazilia, scor 0-4, disputat astăzi la Melbourne.
Oaspeții au deschis scorul în secunda 11 a meciului, prin Diego Souza, în ciuda faptului că Australia a avut lovitura de start a partidei.
„Cangurii” au întors mingea de la centru spre linia de fund, Giuliano a interceptat apoi o pasă greșită, după care l-a găsit excelent pe Sousa. Mijlocașul ofensiv de 31 de ani nu a ratat ținta și a intrat în istorie cu cel mai rapid gol marcat de naționala Braziliei.
În repriza secundă, Brazilia a majorat avantajul de pe tabelă prin Thiago Silva, care a înscris cu o lovitură de cap, după o fază fixă (62), iar Taison a dus scorul la 3-0 în minutul 75.
Scorul final (0-4) a fost stabilit de același Diego Souza, în minutul 3 al prelungirilor, cu o lovitură de cap dintr-o centrare a lui Willian, din corner.