VIDEO | Rooney, atac „criminal” și eliminare în premieră în MLS. Legenda lui Manchester United își recunoaște vina: „A fost decizia corectă”
Wayne Rooney a fost taxat categoric de centralul partidei DC United – Los Angeles, din Major League Soccer. În minutul 51 al meciului, atacantul în vârstă de 33 de ani a văzut cartonașul roșu după o intrare dură pe glezna adversarului Diego Rossi.
Arbitrul i-a acordat inițial cartonașul galben lui Wayne Rooney, dar după ce a revăzut faza semnalată de VAR, a schimbat cu cel roșu și fostul jucător al lui Manchester United a fost eliminat în premieră în campionatul de peste ocean.
„Nu a fost un atac cu intenție, nu am încercat să-l rănesc. Dar mă așteptam la cartonașul roșu, a fost decizia corectă„, a comentat Wayne Rooney, la finalul partidei încheiată cu un eșec usturător pentru echipa sa, DC United. Los Angeles s-a impus cu 4-0, iar jucătorul „atacat” de Rooney, Diego Rossi a reușit un hat-trick (min. 27, 32, 76). Primul gol al partidei a fost marcat în minutul 15 de Carlos Alberto Vela.
În urma acestui eșec, DC United (10 puncte) a căzut pe locul 3 în Conferința de Est, după ce a fost depășită de Columbus (13 puncte) și Toronto (10 puncte).
Wayne Rooney s-a transferat în 2018 la DC United, unde a marcat 16 goluri în 26 de meciuri. Atacantul englez a evoluat de 393 ori în Premier League, pentru Manchester United, în perioada 2004-2017, timp în care a marcat 183 de goluri. A mai evoluat la Everton, 31 de partide și 10 goluri. Are 120 de selecții în naționala Angliei, pentru care a înscris de 53 de ori.
A câștigat cu Manchester United de cinci ori Premier League, o dată Cupa Angliei, o dată UEFA Champions League, o dată UEFA Europa League și o dată Campionatul Mondial al cluburilor.