VIDEO | Scenă amuzantă cu Pogba. Mijlocașul a fost refuzat de un copil la finalul partidei cu Armenia

Paul Pogba, mijlocașul de 21 de ani al celor de la Juventus, a fost protagonistul unui moment amuzant la finalul partidei pe care Franța l-a disputat împotriva Armeniei, scor 3-0. Mijlocașul a fost asaltat de fani, iar unul dintre ei l-a rugat pe acesta să îi ofere tricoul de joc. Pogba a refuzat, pentru ca mai apoi, câteva secunde mai târziu, să își dea jos pantalonii pentru a-i oferi copilului vădit dezamăgit de răspunsul primit.

A fost rândul copilului să îl refuze pe jucătorul reprezentativei franceze, asta spre mirarea lui Pogba, care a rămas cu pantalonii în mână. Copilul a mers mai departe, la alți jucători, în căutarea unui alt tricou pe care să îl aibă ca amintire de la naționala Franței. Momentul amuzant poate fi urmărit mai jos.

Publicat: 15 10. 2014, 21:29
Actualizat: 15 10. 2014, 21:39