VIDEO ȘOCANT! Basarabia, o altă planetă fotbalistică!

Naționala țării cantoanelor a jucat, ieri seară la Chișinău o
partidă esențială din punctul lor de vedere, orice alt rezultat în
afară de victorie compromițându-le serios șansele de calificare la
turneul final al World Cup 2010. Din fericire pentru ei, au învins
cu 2-0, dar naționala basarabeană le-a dat mari emoții.

Evident, jurnaliștii de la Berna au analizat mai în amănunt ceea
ce se petrece dincolo de Prut, și asta nu numai din punct de vedere
strict fotbalistic.

Una peste alta, interesul pentru fotbal este modest între Nistru
și Prut, dar acest lucru are niște explicații logice. Să vedem
despre ce este vorba… Repetăm, este vorba despre un mesaj
transmis cititorului helvet, pe care noi l-am preluat, tradus și
adaptat pentru lectorul român. Nu vrem să jignim pe nimeni, suntem
convinși că acest material va fi citit și de mulți basarabeni, nu
facem altceva decât să prezentăm felul în care se vede mica Moldovă
prin ochii unui occidental.

Aproape de Elveția „par
avion”

La două ore distanță de Zurich pe calea aerului, te trezești
călcând pe solul unei alte planete dintr-o altă galaxie. Fațade
căzute, imobile neterminate, bulevarde largi decupate pentru marile
defilări sovietice de odinioară, gri peste tot și fețe obosite și
îngândurate. Asta, ca să vă faceți idee despre niște imagini care
se suprapun unor cifre foarte clare, și anume că aici salariul
mediu este de 130 de euro.

„Majoritatea oamenilor de aici nu au niciun venit, nu au
niciun drept dintre cele recunoscute și înscrise în Carta
Internațională a Drepturilor Omului”, spune Thomas Kugler,
coordonator al al acțiunilor grupului de firme care au interese
comerciale în fosta republică sovietică. Tipul, originar din
Zurich, se pregătește să revină acasă după patru ani petrecuți la
Chișinău, locul în care sunt centralizate puterea și resursele.

„Este o lume a extremelor”, continuă el.
„Pe de o parte este un loc necunoscut în căutarea propriei
identități și unde totul este făcut cu mare întârziere și cu un
amatorism pregnant. Totuși, pe de altă parte viața are aici
farmecul ei, iar oamenii sunt foarte drăguți și cu mult bun simț.
Sincer, câteodată stau și mă gândesc cum de este posibil ca o țară
cu un pământ atât de fertil nu reușește să iasă din această stare
de sărăcie extremă în care se află”, conchide elvețianul
de limbă germană.

Fotbalul, în pas cu
restul

Dar, ce se întâmplă cu fotbalul? Se învârte și el, de colo-colo, pe
terenuri denivelate, în fața unor tribune goale. Efectiv, meciurile
din Divizia Națională nu atrag mai mult de câteva sute de
spectatori la meciuri. Pentru a înțelege mai bine fenomenul, ne-am
deplasat la sediul federației de specialitate, plasată într-un
hotel particular din centrul orașului. Creată în 1990, cu câteva
luni bune înaintea declarării independenței de URSS, FMF are
înscrise în catastife 79 cluburi și aproximativ 9000 de fotbaliști
legitimați, dintre care exact 521 sunt profesioniști. Igor
Dobrovolski, selecționer din decembrie 2006, cunoaște cel mai bine
situația fotbalului moldovenesc.

„După destrămarea fostei Uniuni Sovietice, eram la
pământ, ce mai!, într-o groapă fără fund. Dar, după câțiva ani, s-a
mai pus un pic umărul la treabă și rezultatele au început, cât de
cât, să se vadă. Există câteva cluburi care au investit în
infrastructură, altele care au pus bază pe tineri. Tinerii și
antrenorii, iată de ceea ce este nevoie aici. Asemenea probleme ați
avut și voi, în Elveția..”

Politichia, bat-o
vina!

Dobrovolski, fost internațional sovietic, a îmbrăcat tricoul lui
Servette Geneva în sezonul 1991-1992, este și președintele clubului
FC Academia UTM Chisinau, actualmente pe locul 9 în campionatul
domestic. Asta, din 11 participante, pe ultimul loc fiind… Rapid
CSCA (Clubul Sportiv Central al Armatei) Chișinău. Publicul de pe
stadionul Charmilles îl alinta „Prințul Igor” în zilele sale faste,
dar îl striga și „Prințul adormit” atunci când prestațiile sale
erau mai degrabă fade.

„Mă confrunt cu aceleași probleme pe care le are orice
alt selecționer din Europa, iar cea mai importantă o reprezintă
jucătorii. Nu am prea mulți la dispoziție, trebuie să mă descurc cu
ceea ce am”, Dobro dixit.

O țară
sfâșiată

O situație cel puțin ciudată, care vine din divizarea politică și
culturală a țării, teritoriul dintre Prut și Nistru fiind
românofon, populația de aici visând la unirea cu România, și
Transnistria, un teritoriu legat sufletește de Rusia, deși
populația majoritară este formată din ucrainieni, de fapt! Din
păcate, divizarea nu putea ocoli echipa națională, iar acest lucru
îi este clar lui Dobrovolski, el însuși de limbă ucraineană. Deși
neagă vehement acest lucru, o lume întreagă știe că fotbaliștii
rusofoni refuză să joace pentru naționala Moldovei, visând să joace
pentru compatrioții lui Putin. Și, chiar dacă nu ajung până acolo,
o cetățenie rusă și un salariu consistent în campionatul unde
evoluează și destui români nu-i de colea. În Moldova, spre exemplu,
salariul mediu al unui fotbalist profesionist este de numai 375 de
euro lunar!

„Avem mâinile legate, nu ne putem opune emigrației
jucătorilor noștri”, deplânge situația un funcționar
federal.

Miza pe
puști

Obilgat să facă treabă bună chiar și în aceste circumstanțe,
Dobrovolski are un as în mânecă. Drept pentru care mizează pe
tineri, dintre cei 26 de membri ai lotului lărgit, doar șase dintre
aceștia au mai mult de 25 de ani și numai doi dintre ei numără mai
mult de 20 de selecții. Aceștia sunt Lascenkov (de 30 de ori
internațional A) și Alexandru Epureanu (23), titular la FC Moscova.
Pe de altă parte, singurul fotbalist care evoluează în Vest este
Igor Armaș, angajatul celor de la Hammarby (Suedia).

Surprinși de
ape…

Dobrovolski îi arată cu degetul pe antrenorii cluburilor de primă
ligă, cu care nu există, practic niciun fel de colaborare, cu atât
mai puțin o coordonare care să dea prioritate interesului național.
Și, pentru ca tabloul să fie complet, recent inauguratul centru
sportiv „Vadul lui Vodă” a fost inundat, motiv pentru care
jucătorii convocați nu au efectuat decât o singură ședință de
antrenament în comun în ultimele zile. Dar, acesta nu este un motiv
care să-l îngrijoreze pe Cneazul Igor.

„Pe teren propriu jucăm doar la victorie, suntem
agresivi și ne batem pentru orice minge”, explică fostul
campion olimpic de la Seul 88, când URSS a învins Brazilia în
finală.

Teama de
Zimbru

Pe stadionul „Zimbrul” din Chișinău, arenă care poate primi 10.000
de spectatori, moldovenii au reușit, de-a lungul campaniei pentru
Euro 2008, să învingă Ungaria (3-0) și să smulgă un egal Turciei
(1-1). Dar, în actuala campanie au pierdut atât cu Israelul cât și
cu Letonia, și asta cu același scor (2-1).

„Am jucat bine, chiar dacă am pierdut”, crede
cel mai bun jucător sovietic al anului 1990. „Dar, asta nu
înseamnă că i-am entuziasmat pe vreunul dintre cei 800.000 de
locuitori ai capitalei”, conchide Igor. În final, reapare
personajul-cheie al acestui articol, Thomas Kluger, strategic
infiltrat în sistemul financiar moldovenesc.

„Aici e o problemă de atitudine. Nimeni nu vorbește
despre fotbal în jurul meu. Moldovenii nu cred nici în ei înșiși,
nici în propria lor țară. De ce s-ar interesa atunci de echipa
națională? În schimb, am remarcat cu plăcere faptul că lumea de
aici apreciază muzica de operă, teatrul sau baletul”.

În final, elvețianul admite că va păstra mereu o nostalgie
pentru această țărișoară. „Eu cred că Moldova are un
viitor. Dar, nu mâine, nici poimâine. Poate peste niște ani, poate
peste câteva zeci de ani…”

PS.

traducere și adaptare de
Octavian METONI