VIDEO „Squadra” a obținut dramatic biletele pentru semifinalele Cupei Confederațiilor: Italia – Japonia 4-3

Italia a revenit după ce a fost condusă cu 0-2 de Japonia, meciul s-a terminat 4-3, iar „squadra azzurra” este în semifinalele Cupei Confederațiilor, după două victorii în primele două meciuri. Astfel, derby-ul grupei, cu Brazilia, a devenit doar o luptă pentru prima poziție, ambele reprezentative fiind deja în penultimul act al competiției.

Niponii au debutat furtunos la Recife, cu un gol marcat din penalty, de Honda, după o fază îndelung contestată de europeni. Omul lui Manchester United, Kagawa, a făcut 2-0 și se părea că Italia va trebui să își câștige biletele pentru semifinale în decisivul cu Brazilia. De Rossi a dat însă semnalul revenirii cu reușita dinaintea pauzei, iar italienii sperau la remontarea rezultatului.

La nici 10 minute de la reluare, Uchida a trimis nefericit în propria poartă, iar situația de pe tabelă era din nou egală. Balotelli a înscris apoi din penalty două minute mai târziu și Prandelli zâmbea pe margine, la gândul că elevii lui au un moral de campioni. Moral care putea fi zdruncinat de reușita lui Okazaki (69), care echilibrase situația din nou, cu o lovitură de cap. Nu și-au pierdut capul însă chiar campionii lui Juventus, Marchisio și Giovinco, unul cu pasa, celălalt cu finalizarea, cu 4 minute înaintea finalului. Golul care a dus-o pe Italia în semifinalele Cupei Confederațiilor.

ITALIA: Buffon – Maggio, Barzagli, Chiellini, De Sciglio – Montolivo, Pirlo, De Rossi – Giaccherini, – Aquilani – Balotelli

JAPONIA: Kawashima – Uchida, Konno, Yoshida, Nagatomo – Hasebe, Endo – Okazaki, Honda, Kagawa – Maeda

VEZI AICI GOLURILE DIN ITALIA – JAPONIA 4-3!

Publicat: 20 06. 2013, 08:34
Actualizat: 20 06. 2013, 08:45