VIDEO/ Top 5 Execuții imparabile la World Cup

Golurile perfecte marcate la Cupa Mondială au ajuns la capitolul reluări pe spate, numite de unii voleuri, de alții execuții prin forfecare. Oricum, cel mai frumos este golul marcat de Negrete, dar cel mai important este cel înscris de vestgermanul Klaus Fischer, care egala la 3 Franța, la Sevilla, ghilotina loviturilor de departajare trimițând Germania în finala de la Madrid.

"Am câștigat al III-lea Război Mondial", scriau ziarele nemțești. Și, oricum, acea semifinală teribilă, disputată la mondialul spaniol este considerată, chiar și astăzi, ca fiind unul dintre meciurile cele mai frumoase din întreaga istorie a sportului-rege.

Tot de la acel meci celebru este și instantul, care prinde exact momentul în care portarul RFG, Harald Schumacher, îl atacă de o manieră criminală pe francezul Battiston, moment rămas, în mod inexplicabil, nesancționat… Oricum, nefericitul cocoș a fost scos de pe teren în stare de inconștiență, doar șansa făcând ca acesta din urmă să nu pățească ceva mult mai rău decât cei trei dinți pe care a trebuit să și-i pună ulterior.

Publicat: 17 03. 2009, 11:30
Actualizat: 17 03. 2009, 11:31