VIDEO **Turcia vrea să organizeze CE 2016! Vezi ce stadioane a pregătit!

Federația Turcă de Fotbal (TFF) a ales, miercuri, opt orașe
candidate și trei stadioane de rezervă în dosarul pentru
organizarea Campionatului European din anul 2016, competiție vizată
și de Franța și Italia, informează AFP.

TFF a desemnat drept gazde orașele Ankara, Istanbul, Bursa,
Izmir, Antalya, Eskisehir, Konya și Kayseri, iar stadioanele
rezervate în cazul anumitor probleme sunt cele din Adana, Trabzon
și Sanliurfa.

Președintele federației, Mahmut Özgener, a anunțat că, la
Istanbul, au fost alese Stadionul Olimpic Atatürk (78.000 de
locuri, catalogat cu cinci stele de către UEFA), a cărui capacitate
va fi mărită și care va fi acoperit, și Türk Telekom Arena, al
clubului Galatasaray (53.000 locuri, prevăzut pentru inaugurare în
octombrie 2010).

După ce federația suedeză a anunțat, recent, că este imposibilă
susținerea unei candidaturi comune cu Norvegia, din cauza lipsei
sprijinului financiar a guvernelor respective, ministrul de stat
însărcinat cu sportul din Turcia, Faruk Nafiz Özak, a dat asigurări
că aspectul financiar nu va fi o problemă: „Toate nevoile vor fi
acoperite de economia Turciei, care, ca și fotbalul, sunt în
creștere”.

TFF a mai menționat că investițiile s-ar ridica la 400 de
milioane de euro în stadioane, un miliard de euro în infrastructura
turistică și 250 de milioane de euro în publicitate.

Dosarul de candidatură trebuie trimis către UEFA până la 15
februarie 2010, iar organizatoarea va fi desemnată la 27 mai
2010.

Turcia a candidat, împreună cu Grecia, și pentru Euro 2008
(competiție atribuită Elveției și Austriei), iar apoi pentru Euro
2012 (gazde fiind desemnate Ucraina și Polonia).

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 23 12. 2009, 18:23
Actualizat: 23 12. 2009, 18:29