Villa ratează Euro!** Atacantul și-a fracturat tibia
Barcelona s-a calificat ieri în finala Campionatului Mondial al Cluburilor după 4-0 cu Al Sadd, dar finala cu Santos a trecut în plan secund după accidentarea gravă suferită de Villa! Atacantul și-a fracturat tibia și va sta pe bară minim șase luni, având șanse mici să mai prindă Euro 2012.
Minutul 38 al partidei Al Sadd – Barcelona, din semifinalele CM al Cluburilor. Scorul este 1-0, iar Villa încearcă să majoreze diferența, fiind la un pas să rămână singur cu portarul. Sprintul său se încheie însă în zona punctului de la 11 metri, unde atacantul spaniol se prăbușește și cere imediat schimbarea. Verdictul medicilor a căzut ca o ghilotină: tibia piciorului stâng fracturată!
S-a accidentat și Alexis Sanchez
Villa (30 de ani), despre care s-a scris în ultima vreme că ar urma să plece la Liverpool sau Chelsea, a fost transportat de urgență la spitalul din Yokohama, dar o decizie în privința tratamentului său va fi luată abia la întoarcerea în Spania. În mod normal, „El Guaje” nu va putea reveni pe gazon în mai puțin de șase luni, ceea ce înseamnă că are șanse infime de a juca la Euro 2012. Iar Guardiola are o bătaie de cap în plus după victoria lejeră cu Al Sadd, 4-0 (goluri Adriano 25 și 43, Keita 64 și Maxwell 81): înlocuitorul lui Villa, Alexis Sanchez, a ieșit și el accidentat cu un sfert de oră înainte de final (probleme la aductori), devenind incert pentru finala cu Santos de duminică (12:30).
Suntem foarte triști pentru Villa, mă simt golit. Îl așteptăm cu brațele deschise să revină! Nu pot să vorbesc despre meciul cu Santos când știu că unul dintre colegii noștri are asemenea probleme
Pep Guardiola, antrenor Barcelona