Violență și rasism la Zagreb

Naționala Albionului s-a răzbunat cu vârf și îndesat pe croați după ce aceștia au obligat-o să privească la televizor turneul final al Europenelor din vara trecută. Nici cel mai înfocat suporter englez nu ar fi pariat pe o victorie atât de concludentă a favoriților la Zagreb, acolo unde, în preliminariile pentru CE, Lampard și compania capotaseră lamentabil. „În prima repriză am arătat bine, însă după pauză am fost pedepsiți cu brutalitate de, probabil, cea mai bună echipă din Europa” s-a confesat Bilic jurnaliștilor, adăugând că aniversarea celor 40 de ani s-a transformat într-un coșmar.  „Tunarul” Theo Walcott, autorul unui hat-trick în poarta nefericitului Pletikosa, are întreaga Anglie la picioarele sale. „Dacă va continua așa, cariera sa va fi una excepțională”, l-a gratulat Beckham, starul de la Galaxy care l-a înlocuit în minutul 84.

Violență și rasism la Zagreb

Altfel, 60 de fani croați și englezi au fost arestați după partida de la Zagreb ca urmare a violențelor înregistrate în afara stadionului. În plus, federația de la Londra a făcut o plângere la FIFA, în care a acuzat abuzul rasist la care a fost supus atacantul de culoare Emile Heskey pe toată durata meciului.

1 eșecul suferit de Croția în fața Angliei este prima înfrângere pe teren propriu în preliminarii din istorie

 

Publicat: 12 09. 2008, 00:51
Actualizat: 12 09. 2008, 09:36