„Vis aproape imposibil”
Cupa Mondială vine în aprilie în România, unde ambasador al
turneului este Gică Popescu (foto). Titularul naționalei României
care a ajuns cel mai aproape de finala Mondialelor spune despre cel
mai important trofeu din fotbal că va rămâne multă vreme doar un
vis pentru tricolori.
– Cât de important e pentru tine că ai fost ales ambasador
al Turneului Cupei Mondiale FIFA 2010 prezentat de
Coca-Cola?
– E o onoare, pentru că vorbim de cel mai important trofeu din
sport. Indiferent că vorbim de fotbal, handbal sau oricare alt
sport, mai mult de câștigarea Cupei Mondiale nu există.
– Ai condus naționala României, care a fost cel mai aproape
de acest trofeu, ajungând în sferturi la Mondialul din
1994.
– Mereu când vorbim de echipa națională ne gândim la acel moment.
Îmi pare rău că nu am ajuns în semifinala cu Brazilia, pentru că eu
cred că am fi avut șanse importante de a ajunge în finală și, de ce
nu, de a câștiga trofeul.
– Crezi că România va ajunge vreodată să câștige Cupa
Mondială?
– Nu cred, cel puțin nu cred că eu o să trăiesc să văd asta. Mi se
pare un vis aproape imposibil. Cred că am avea nevoie să ajungem
mai întâi la nivelul Germaniei ca civilizație și, mai important, ca
mentalitate.
Cupa
ajunge pe 6 aprilie în România
Turneul Cupei Mondiale FIFA 2010 prezentat de Coca-Cola se oprește
pentru trei zile în România, începând cu 6 aprilie. Trofeul va fi
așteptat la aeroport chiar de Gică Popescu, urmând ca pe 7 aprilie
să fie dezvelit la hotelul Radisson din București. Pe 8 aprilie,
suporterii români se pot fotografia cu cel mai important trofeu din
istorie la Sala Palatului din București.