Wolfgang Niersbach a fost reales în funcția de președinte al federației germane
Wolfgang Niersbach a fost reales, vineri, în funcția de președinte al Federației Germane de Fotbal (DFB), pentru un mandat de trei ani, în cadrul Adunării Generale a forului, ce a avut loc la Nurnberg, informează AFP.
„Această funcție aduce mai multe bucurii decât frustrări și sunt gata pentru încă trei ani„, a declarat Niersbach, înainte de votul celor 259 de delegați.
Niersbach, în vârstă de 62 de ani, se află la conducerea DFB din 2 martie 2012, când i-a succedat lui Theo Zwanziger.