Xavi vrea să se retragă de la naționala Spaniei! **VEZI DE CE!
Mijlocașul formației FC Barcelona, Xavi Hernandez, studiază
posibilitatea retragerii din echipa națională a Spaniei, din cauza
problemelor de sănătate, informează, marți, publicația Don
Balon.
„Medicii grupării catalane, dar și alți doctori verifică
evoluția lui Xavi încă din septembrie, după meciuri, și au decis ca
jucătorul să nu mai depună atât de mult efort. Din această cauză,
Xavi se gândește la modul cel mai serios să renunțe la națională,
unde a câștigat tot ce se putea câștiga, titlul european în 2008 și
titlul mondial în 2010”, notează Don Balon.
Potrivit sursei citate, există un singur detaliu din cauza
căruia Xavi nu a făcut publică această decizie: el are 97 de
meciuri în națională și ar dori să ajungă la 100. „El ar
avea astfel un palmares aproape imposibil de îmbunătățit, mai ales
că a câștigat cel puțin un titlu în toate competițiile în care a
evolua cu echipa de club și echipa națională”, notează
sursa citată.