Zinedine Zidane a făcut un anunț de ultima oră despre viitorul său, toate acestea după ce Real Madrid a ratat titlul din Spania în favoarea lui Ateltico Madrid.
Atletico Madrid este campioana Spaniei pentru a 11-a oară, după ce a învins Valladolid, scor 2-1, și și-a asigurat trofeul, chiar dacă Real Madrid a bătut pe teren propriu Villarreal, scor 2-1.
Zinedine Zidane, antrenorul lui Real Madrid, a vorbit despre lupta pentru titlu din sezonul 2020 – 2021 din Spania, iar acesta a ținut să îi felicite pe rivali. Mai mult, Zidane a comentat și în legătură cu viitorul său pe banca echipei din Madrid și a anunțat că o să ia o decizie în următoarele zile.
„Trebuie să-i felicităm pe cei de la Atlético, care merită acest titlu. Jucătorii mei au dat totul pe teren şi sunt responsabil pentru toate acestea. Cu timpul şi cu calm, voi vorbi cu conducerea clubului, mai târziu.
Acum trebuie să fiu calm şi în următoarele zile vom vorbi despre asta. Vom vedea ce se va întâmpla în curând. Nu numai cu mine, cu tot ce va face clubul pentru sezonul următor”, a declarat Zinedine Zidane, conform Marca.com.
Zinedine Zidane (48 de ani) a antrenat în trei rânduri Real Madrid, iar o dată a fost antrenor secund. Acesta a ajuns prima dată pe banca tehnică formației de pe „Santiago Bernabeu” pe 1 iulie 2013 și a stat până în iunie 2014, iar apoi a revenit în ianuarie 2016 ca antrenor principal și a rămas până în mai 2018. După o pauză de 10 luni, Zidane s-a întors pe banca lui Real pe 11 martie 2019 și mai are contract până în vara anului 2022.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER