Internaționalul român care l-a uluit pe Daniel Pancu, selecționerul României U21: „S-a maturizat!”
Daniel Pancu, selecționerul României U21, a dezvăluit numele internaționalului român care l-a uluit cu prestațiile din acest sezon.
Daniel Pancu a dezvăluit numele internaționalului român care l-a uluit
„Pancone” a remarcat progresul incredibil al fostului jucător de la FCSB în acest sezon, în care românul a părut că s-a adaptat, în sfârșit, în Italia.
În acest sezon, Man a adunat deja 11 meciuri, 8 goluri și două pase decisive în tricoul Parmei, depășindu-și deja cifrele din toate sezoanele petrecute până acum la formația din Serie B.
„Pe la noi prin campionat este un alt mediu, de asta şi suferă jucătorii români când merg în străinătate. Ultimul e Dennis Man, scriau şi jurnaliştii în Italia.
El s-a maturizat acum, dar i-au trebuit 3 ani de zile totuşi. Avem această problemă pentru că plecăm prost de la noi din campionat”, a spus Daniel Pancu, potrivit OrangeSport.
Deși se află în formă excelentă la Parma, Man nu face parte din lotul convocat de Edi Iordănescu în vederea „dublei” decisive pentru calificarea la CE 2024, cu Israel și Elveția. O accidentare de ultimă oră, dezvăluită de ProSport, l-a scos din circuit pe atacant.
„Vești proaste pentru suporterii Parmei și pentru Fabio Pecchia, care va trebui să se descurce fără unul dintre cei mai în formă jucători ai săi sau mai bine zis unul dintre cei mai în formă din întreg campionatul Serie B: extrema ofensivă, Dennis Man, s-a accidentat ușor în ultimul meci jucat la Parma împotriva celor de la Sudtirol, iar testele prin care a trecut astăzi au fost făcute publice în România.
RMN-ul pe care l-a făcut Man în ultimele ore a dat un rezultat nu tocmai fericit: accidentarea la adductor ar urma să-l oblige pe român să stea între două și trei săptămâni.
În consecință, fotbalistul va fi absent pentru următorul meci de la Lecce și pentru cele două meciuri pe care România le va juca în pauza națională, împotriva Israelului (18 noiembrie) și a Elveției (21 noiembrie). Așa se spune în România, în așteptarea comunicărilor oficiale din partea clubului cruciat” au scris cei de la ParmaLive despre accidentarea lui Man.