Ionuț Radu a debutat pentru Bournemouth, la doar două zile după ce a fost prezentat oficial de gruparea din Premier League, într-un amical disputat în compania celor de la Atalanta, una dintre cele mai puternice echipe din Serie A în ultimii ani.
Portarul român în vârstă de 26 de ani a început acest joc pe banca de rezerve, titularizat fiind brazilianul Neto, care este căpitanul „cireșelor”, fost jucător la Fiorentina, Juventus, Valencia și Barcelona, în prezent în vârstă de 34 de ani.
Internaționalul român, împrumutat de Inter Milano la Bournemouth până la finalul sezonului, care încă nu a început în Premier League, a fost introdus pe teren la pauza acestei partide amicale, pierdute de echipa sa cu scorul de 3-1.
Ionuț Radu a primit doar un gol, în minutul 86, de la Emmanuel Latte Lath. Primele două reușite ale bergamascilor au venit în prima repriză, când în poarta englezilor s-a aflat Neto, și au fost semnate de Joakim Maehle în minutul 7, respectiv de Teun Koopmeiners în minutul 36. Pentru Bournemouth a punctat Marcos Senesi în minutul 38.
În momentul în care l-au prezentat oficial pe Ionuț Radu, oamenii care se ocupă de site-ul celor de la Bournemouth au prezentat câteva motive pentru a argumenta această mutare și s-au referit în principal la capacitatea foarte bună arătată de român în a apăra lovituri de la 11 metri, capacitate dovedită din plin în partea a doua a sezonului trecut, atunci când el a fost împrumutat de Inter în Ligue 1, la Auxerre, echipă care a retrogradat însă la finalul stagiunii.
„Radu s-a bucurat de o perioadă de împrumut excelentă la Auxerre în sezonul trecut, impresionând în ciuda dificultăților de pe teren ale echipei. El a arătat o putere deosebită în capacitățile sale de a para loviturile, punându-se alături de cei mai buni din Europa în ultimul an. Procentul său de mingi salvate de 73,9% și este comparabil cu cel de 74,6% al lui Neto.
Radu a impresionat în 2022/23 și la loviturile de departajare, unde a apărat două penalty-uri pentru Auxerre. Spre comparație, niciun portar din Premier League nu a avut mai multe penalty-uri apărate decât Radu.
Cel mai nou jucător al nostru a dat dovadă de o performanță foarte bună și la jocul de picior. Potrivit site-ului de statistici Fbref.com, Radu a greșit doar o pasă scurtă în întreaga sa carieră, completând 99,6% din încercările sale de pase între cinci și 15 metri”, au scris cei de la Bournemouth pe site-ul oficial al clubului.
Sursă foto: Twitter / AFC Bournemouth
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER