Ionuț Radu, anunțat portar „numărul 1” din sezonul viitor, la Inter! „Avem maximă încredere în ceea ce ne-au transmis”. Refuzul care-l aduce în prim plan pe român
Aventura lui Ionuț Radu la Parma este foarte aproape de a se încheia. În plin sezon suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, mai toate cluburile din Italia nu au de ales în această perioadă și își reconstruiesc strategia pe termen scurt și lung, în baza unor scenarii negative mai nou.
Așa cum am relatat zilele anterioare, Internazionale Milano nu dorește la acest moment să diminueze salariile jucătorilor, dar are în plan să reîntinerească echipa din mers, astfel încât obiectivul de a câștiga lo scudetto să nu fie periclitat. Planul a fost aprobat și de antrenorul Antonio Conte, tehnician care a acceptat oferta de a veni pe banca lui Inter impunând condiții clare, între care și creșterea plafonului de investiții.
„I nerazzurri’ vor continua construcția echipei actuale, însă nu cu transferuri de marcă, ci îmbunătățind lotul actual cu jucători tineri din propria „pepinieră”. În continuare problema portarului pentru sezonul viitor devine una tot mai gravă, în condițiile în care Handanovic se pregătește să devină rezervă la cei 35 de ani ai săi.
Udinese cere prea mult pentru Musso, Inter îl alege pe Radu
Pe placul lui Antonio Conte pentru postul de titular se află Juan Musso, portar argentinian în vârstă de 25 de ani, legitimat la Udinese, cu evoluții constante în acest sezon. Potrivit ziarului Corriere dello Sport, friulanii au cerut în prima discuție cu oficialii nerazzurri suma de 30 de milioane de euro pentru transferul goalkeeper-ului în vară, preț considerat exorbitant în contextul viitoarei crize financiare tot mai anunțată în fotbal.
Obișnuit cu sumele mari, inclusiv Conte nu este de acord ca Inter să plătească atât de mult, astfel că tehnicianul are de gând să se întoarcă la opțiunile „de casă” ale interiștilor, prima fiind Ionuț Radu, jucător împrumutat la Parma de la începutul acestui an.
Impresarul recunoaște că unica variantă e Inter
Mai mult, informația este întărită și de declarația de ieri a impresarului lui Radu, Oscar Damiani, oferită pentru TMW: „Mulți agenți au interes să vorbească. Radu se va întoarce la Inter, nu sunt alte ipoteze, avem maximă încredere în ceea ce ne-a transmis Inter, clubul care l-a lansat practic. Dacă scad veniturile, clar și transferurile se vor face pe bani mai puțini. Cluburile se vor îndrepta către academii”.
Pentru Ionuț Radu, vestea fericită vine în momentul cel mai bun. După ce a fost împrumutat la Genoa și scos ușor-ușor din primul unsprezece de către tehnicianul Davide Nicola, românul a încercat să găsească pentru retur o nouă echipă pentru care să evolueze, motiv pentru care a acceptat oferta unui transfer temporar la Parma.
Goalkeeper-ul care aparține de Inter nu a debutat până acum pentru parmegiani, fiind a treia rezervă, după Luigi Sepe și Simone Colombi.