Ionuț Radu poate pleca din Italia! „Dacă e să fie rezervă, va fi în altă parte”
Ionuţ Radu va pleca de la Genoa, club unde a devenit rezervă, dar nu se va întoarce nici la Inter Milano, echipă de care aparține. Portarul român va fi din nou împrumutat, în Ligue 1 sau la un alt club din Serie A.
„Radu şi-a făcut datoria, a fost cel mai bun de la Genoa. Apoi, clubul a făcut alegerea, de aceea va pleca de acolo. Dacă e să fie rezervă, va fi în altă parte. Sunt la Nice în acest moment şi clubul l-ar vrea, dar nu pentru şase luni, ci pentru cel puţin un an şi jumătate. Radu merită o echipă care să-l aprecieze”, a declarat un oficial al Interului, la Radio Marte.
Radu a devenit rezervă la Genoa, după ce Mattia Perin a fost adus la echipă. Portarul trecut pe la Juventus a fost „desemnat” titular imediat după ce a semnat, iar Radu a fost trecut pe banca de rezerve, în ciuda faptului că a avut evoluţii apreciabile cât a jucat sezonul trecut şi în această stagiune.