„Îți va simți lipsa”. Leo Messi a reacționat imediat cum a aflat vestea tristă

Foto: Profimedia 8 octombrie 2024
Vezi galeria foto - 4 poze

Andres Iniesta, fostul mijlocaș de la FC Barcelona, a decis să-și agațe ghetele în cui la 40 de ani, iar Leo Messi, ex-coechipierul său de la gruparea catalană, a reacționat la scurt timp după ce a aflat această veste.

Starul argentinian susține într-un mesaj că mingea îi va simți lipsa talentatului mijlocaș iberic și îl caracterizează ca fiind unul dintre cei mai valoroși colegi pe care i-a avut în carieră.

Leo Messi, reacție instantă la vestea retragerii lui Andres Iniesta

Lionel Messi, încă jucător activ la Inter Miami în Statele Unite, a avut o reacție promptă după anunțul retragerii din fotbal al lui Andres Iniesta, fostul său coechipier de la FC Barcelona. Campion mondial cu naționala Argentinei, Messi dezvăluie într-un scurt mesaj că Iniesta a fost unul dintre cei mai valoroși colegi de echipă pe care i-a avut în întreaga sa carieră. Mai mult decât atât, starul sud-american susține că „mingea îi va simți lipsa lui Andres Iniesta”.

„Unul dintre coechipierii cu cea mai mare magie și unul dintre cei cu care mi-a plăcut cel mai mult să joc. Mingea îți va simți lipsa, la fel și noi toți. Îți doresc tot binele din lume, ești un fenomen”, a spus Messi, citat de jurnalistul Fabrizio Romano.

Mesajul de adio al lui Andres Iniesta

„Nu m-am gândit că ziua asta va veni. Nu sunt lacrimi de tristeţe, sunt lacrimile cuiva care a reuşit să-şi îndeplinească visurile. Sunt lacrimile băiatului din Fuentealvilla care avea un vis, să devină fotbalist, şi a reuşit asta, după multă muncă.

Fotbalul s-a terminat în acest moment pentru mine, dar voi continua cumva. Nu pot sta departe de fotbal, a reprezentat totul în viaţa mea şi va continua să fie aşa. Lucrăm deja la diferite proiecte. Am motivaţia de a continua să mă antrenez. Am început şi cursurile de antrenor. Sper să fac o treabă bună, dar nu alergând după minge, ci stând de partea cealaltă.

Dacă aş putea să rezum totul la un cuvânt acela ar fi mândrie. Mândru că am luptat până în ultima zi. Restul e istorie: titluri, înfrângeri, momente dificile…dar mândrie, pentru că nu am renunţat niciodată, şi asta mă face fericit.

E păcat, pentru că mi-aş fi dorit să joc până la 90 de ani, dar într-un final mi-am îndeplinit visul de a fi fotbalist”, a declarat Andres Iniesta (marca.com).

Inventatorii tiki-taka Barcelona

Messi și Iniesta au fost coechipieri timp de 13 ani la Barcelona, în perioada 2005 – 2018. În tot acest timp,alături de Xavi și ceilalți coechipieri, au inventat sintagma „tiki-taka Barcelona”, aluzie la jocul fabulos de pase cu care au fermecat pe toată lumea, incluziv pe rivali. Cei doi au câștige numeroase trofee importante, printre care patru Ligi ale Campionilor.

Crescut în „La Masia”, Andres Iniesta a fost promovat la echipa de seniori a catalanilor în vara anului 2002 și a jucat în tricoul formaíei de pe Nou Camp până în iulie 2019. S-a transferat la Kobe, în Japonia, apoi a mers la Emirates Club (Emiratele Arabe Unite), acolo unde a bifat ultima echipă din cariera sa fabuloasă.

Publicat: 08 10. 2024, 17:13
Actualizat: 08 10. 2024, 17:16