Ivan Mamut și-a găsit echipă la 5 luni după ce a fost dat afară de FCSB! Ce mesaj i-a transmis Octavian Popescu atacantului croat

Ivan Mamut și-a găsit echipă după ce FCSB l-a dat afară de la echipă în luna august a acestui an.

Destinația exotică aleasă de Ivan Mamut!

După doar un an petrecut în tricoul roș-albastru, atacantului în vârstă de 25 de ani i s-a reziliat contractul și a fost lăsat pe liber. După 5 luni în care nu și-a găsit echipă, Ivan Mamut a decis să dea curs ofertei celor de la Terengganu FC, formație din Malaezia.

Croatul a semnat pe 12 luni cu noua sa echipă, contractul fiind scadent în pe 31 decembrie 2023. Terengganu este vicecampioana Malaeziei și are un lot evaluat la 3 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.

Evaluat la 200 de mii de euro, Ivan Mamut va deveni al patrulea cel mai valoros jucător al noii sale echipe, uzbekul Sardor Kulmatov fiind cel mai bine cotat fotbalist, 300 de mii de euro.

Fostul fotbalist de la FCSB a postat pe rețele de socializare decizia pe care a luat-o de a semnat cu Terengganu, iar Octavian Popescu a reacționat imediat. „Perla” lui Gigi Becali l-a felicitat pe fostul său coleg printr-un comentariu: „Regele”, a scris Tavi Popescu, care a mai adăugat și un emoticon cu o coroană.

„Mamut este alegerea pentru postul de atacant și va sosi alături de atacantul naționalei Thailandei, Adisak, cel care a semnat la jumătatea acestei luni.

Dacă nu sunt probleme, jucătorul este așteptat să fie prezentat la începutul anului viitor”, anunțau malaiezienii în urmă cu câteva zile.

  • 14 meciuri și un gol a marcat Ivan Mamut pentru FCSB

Ce spunea Gigi Becali după singurul gol reușit de către Mamut la FCSB!

După unicul gol marcat în tricoul lui FCSB, Ivan Mamut l-a făcut pe Gigi Becali să exulte și să îi promită croatului că va rămâne la echipă. În cele din urmă, patronul s-a răzgândit.

„Mamut rămâne! El are contract oricum. Are contract pe 2 ani, plus încă 3. Dacă luăm campionatul, sigur vom intra în Europa League și e vreo 20 și ceva de milioane. Nu mai contează o cheltuială de câteva sute de mii pentru doi jucători care ți-au purtat noroc (n.r. Mamut și Dumiter). Dacă luăm campionatul, îi prelungesc contractul și lui Dumiter”, spunea Gigi Becali.

  • 200 de mii de euro este cota de piață a lui Ivan Mamut, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com. 

Publicat: 04 01. 2023, 17:09
Actualizat: 04 01. 2023, 17:45