Ivan Martic a rămas cu nostalgia fanilor Craiovei: „Sunt nebuni după fotbal, nu am văzut atâta pasiune ca acolo, e un mic Napoli”
Fostul jucător al Universităţii Craiova, Ivan Martic (30 de ani), a declarat, într-un interviu acordat jurnalistului italian Gianluca di Marzio, că experienţa trăită în România, la Universitatea Craiova, a fost una surprinzător de reuşită, fiind impresionat de campionatul nostru, dar mai ales de clubul din Bănie şi de fanii olteni.
Jucătorul elveţian de origine croată a revenit în ţara natală, la FC Sion, după cei 3 ani petrecuţi la Universitatea Craiova, cu care a cucerit Cupa României, în 2018. La Sion, antrenor este Fabio Grosso, cel care a transformat penalty-ul decisiv în finala Mondialului din 2006, Italia – Franţa. Ivan Martic a fost integralist în toate cele 3 meciuri jucate de FC Sion în noul sezon din prima ligă elveţiană, echipa sa acumulând până acum 2 puncte.
Ivan Martic: „Nu am văzut niciodată atât de multă pasiune. E un mic Napoli acolo”
„La început nu eram foarte convins să mă duc în România, eram reticent, dar după două-trei zile am ales să semnez, şi datorită antrenorului italian Devis Mangia, care mă dorea cu adevărat acolo şi îi mulţumesc. România s-a dovedit o surpriză extraordinară. Am fost foarte impresionat de campionat, dar mai ales de clubul Universitatea Craiova. Acolo fanii erau incredibili, toți erau nebuni după fotbal. Nu am văzut niciodată atât de multă pasiune, nici măcar la Verona, e un mic Napoli acolo”, a declarat Ivan Martic, care a marcat 5 goluri şi a oferit 7 pase decisive în 74 de meciuri jucate pentru Universitatea Craiova, în toate competiţiile.
Ivan Martic: „Cel mai bine organizat club din România”
„Este, de departe, cel mai bine organizat club din România. Sunt mândru că am putut să fac parte din acest proiect în ultimele 3 sezoane. Vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor Universității Craiova, au fost incredibili. La nicio echipă pentru care am evoluat până acum nu am trăit așa atmosferă cum este cea de la Craiova, realmente suporterii să ne încurajeze în orice colțișor al țării, asta ca să nu mai vorbesc de ce e în tribune la meciurile cu Dinamo sau FCSB. Ca jucător străin nu am trăit niciodată o așa dragoste din partea suporterilor, o dragoste care m-a făcut să mă simt ca acasă”, a fost mesajul lui Ivan Martic la despărţirea de Universitatea Craiova, în vara trecută.
Ivan Martic a mai jucat în Elveţia pentru St. Gall şi Schaffhausen. Ivan Martic a mai evoluat în Italia, la Verona şi Spezia, şi înainte de a venit la Universitatea Craiova a câştigat eventul în Croaţia, cu Rijeka.