Junior Moraes a reușit să părăsească Ucraina și a trecut în România, scapând de bombele care cad de cinci zile asupra orașelor de la nord de România.
Mai mulți jucători străini ai echipelor Dinamo Kiev şi Şahtior Doneţk intenționează să se deplaseze în ţările lor în contextul conflictului armat din Ucraina.
Un grup de 42 de persoane format din fotbalişti şi familiile acestora au fost preluați de autocarul echipei naţionale a României de la vama Albiţa şi cazat la Centrul de Fotbal Mogoşoaia în noaptea de duminică spre luni.
Junior Moraes a povestit calvarul trăit în Ucraina jurnaliștilor români.
”România a fost mereu în inima mea, pentru că am trăit momente frumoase aici și am mulți prieteni. România ne ajută și mulțumesc mult tuturor pentru sprijinul acordat. Nu am putut să plec de unul singur și să-i las pe ei în spate. Sunt foarte bucuros acum că toată lumea este în siguranță și va merge acasă.
În acest moment sunt pur și simplu în șoc. În primele două zile a fost foarte multă tensiune, cu bombe, cu armata rusească apropiindu-se foarte mult de noi, picau comunicațiile, nu puteam lua legătura cu cei dragi.
Eram 70 de oameni înghesuiți într-o cameră de hotel, ca într-un buncăr. Războiul nu este bun pentru nimeni”, a recunoscut Moraes.
Fotbaliştii care au ajuns în România în noaptea de duminică spre luni sunt:
Dinamo Kiev: Carlos de Pena (Argentina) şi Vitor Vitinho dos Santos (Brazilia)
Şahtior Doneţk: Junior Moraes (Brazilia), Fernando dos Santos Pedro (Brazilia), Pedro Pedrinho Victor da Silva (Brazilia), David Neres Campos (Brazilia), Maycon Andrade (Brazilia), Marcos Antonio (Brazilia), Vinicius Tobias (Brazilia) Domilson ‘Dodô’ Cordeiro dos Santos (Brazilia) Ismaily Golçalves (Brazilia), Vitor Vitao Eduardo da Silva (Brazilia) şi Marlon Barbosa (Brazilia).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER