Leeds United a produs surpriza etapei cu numărul 14 din Premier League, învingând-o pe Liverpool, scor 2-1.
Rodrigo Moreno, în minutul 4, și Crysenico Summerville, în minutul 90, au adus victoria „albilor”, în timp ce golul de onoare al „cormoranilor” a fost marcat de către Mohamed Salah.
Liverpool s-a încurcat a doua etapă la rând, după ce a pierdut și cu ultima clasată Nottingham Forrest, iar acest lucru îi pune semne de întrebare lui Jurgen Klopp.
În acest moment, Liverpool se află doar pe poziția a 9-a a clasamentului, fiind la nu mai puțin de 15 puncte de liderul Arsenal, care are acumulate 31 de puncte.
„Cormoranii” și-au luat gândul de la câștigarea Premier League, însă Jurgen Klopp are o temere și mai mare. Tehnicianul în vârstă de 55 de ani a dezvăluit, după meciul pierdut cu Leeds, că dacă echipa nu își va reveni la forma de altă dată, calificarea în grupele Champions League pentru sezonul viitor este pusă în pericol.
„Aceasta este grija mea principală în acest moment. Am şi multe alte griji. Bineînțeles, nu sunt atât de idiot cât să nu ştiu care este distanţa (n.r. faţă de lider) şi cine este acolo sus.
Nu te poţi califica în Champions League dacă joci la fel de inconsecvent cum o facem noi în acest moment. Trebuie să reparăm asta, apoi vom vedea unde ajungem.
Ştim cu toţii că multe lucruri sunt posibile, dar pentru asta trebuie să câştigăm meciurile, ceea ce nu am făcut în ultima perioadă”, a spus Jurgen Klopp, potrivit Liverpool Echo.
O altă soluție pentru Jurgen Kloop este câștigarea Champions League, acolo unde băieții săi arată o formă mult mai bună.
Cu o etapă înaintea terminării grupelor, Liverpool este deja cașificată în primăvara europeană, după ce a acumulat 12 puncte într-o grupă din care mai fac parte Napoli, Ajax și Glasgow Rangers.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER