Juventus vrea tot ce e mai bun. A inițiat discuțiile pentru un mijlocaș cotat la 40 de milioane de euro
Massimiliano Allegri (51 de ani) și-a conturat în mare parte lista de transferuri pentru perioada de iarnă. După interesul pentru Matthijs de Ligt (19 ani), fundașul central al lui Ajax, s-a aflat și numele celui de-al doilea fotbalist. Tuttosport notează că antrenorul vrea să aducă un mijlocaș defensiv, pe Ruben Neves (21 de ani), de la Wolves.
Fabio Paratici, directorul sportiv al lui Juventus, s-a întâlnit deja cu Jorge Mendes, agentul jucătorului, pentru a discuta cerințele contractuale ale lui Neves. Problemele ar putea apărea în privința sumei de transfer pe care ar putea să o solicite clubul englez.
Ruben Neves a ajuns în Anglia anul trecut, pentru 18 milioane de euro, de la FC Porto. Wolves evolua în stagiunea precedentă în Championship, dar a promovat în această vară. Portughezul s-a integrat perfect în Anglia, fiind unul dintre cei mai buni mijlocași. Deși are doar 21 de ani, el este convocat periodic la echipa națională de seniori, bifând deja 9 prezențe.
Transfermarkt îl cotează la 40 de milioane de euro.