Atacantul român a suferit o comoție ușoară după un contact cu un adversar, în meciul din această seară cu Ajaccio, din 16-imile Cupei Ligii Franței, fiind înlocuit la pauză de Maoulida
Conform site-ului oficial al clubului corsican, Keșeru ar fi fost transportat la un spital din Martigues
Claudiu Keșeru nu a marcat decât un singur gol în 564 de minute la Bastia, însă antrenorul Frederic Hantz are în continuare încredere în atacantul român. Dovadă că l-a titularizat în această seară, în meciul câștigat de corsicani în fața lui Ajaccio, scor 1-0, în „16-imile” Cupei Ligii Franței. Însă jucătorul de 26 de ani nu a evoluat decât o repriză. Motivul? O accidentare care l-a obligat să iasă de pe teren la pauză, românul fiind înlocuit de Maoulida.
Ce s-a întâmplat însă? Conform site-ului oficial al clubului francez, Keșeru ar fi suferit o lovitură la cap, fiind transportat la Spitalul Universitar din Martigues, localitatea în care a avut loc partida, pentru investigații suplimentare. Informațiile din presa franceză spun că atacantul român ar fi fost lovit cu piciorul în cap de un adversar și ar fi suferit o comoție ușoară. În plus, Keșeru ar fi suferit și ușoare pierderi de memorie în urma contactului, însă după o noapte petrecută în spital ar urma să fie externat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER