Klopp, „curățenie” la Liverpool după un sezon formidabil în Premier League! Germanul a decis ce jucători vor pleca de pe Anfield
Liverpool are 25 de puncte avans în fruntea clasamentului din Premier League, dar Jurgen Klopp este decis să se despartă de patru jucători în următoarea perioadă de mercato, după eliminarea din Liga Campionilor.
Xherdan Shaqiri, Adam Lallana, Dejan Lovren și Nathaniel Clyne sunt fotbaliștii care vor părăsi gruparea din Anglia, conform Liverpool Echo.
Jurgen Klopp și directorul sportiv Michael Edwards au luat această decizie după o lună extrem de slabă pentru Liverpool, care a suferit 4 înfrângeri, părăsind Liga Campionilor, după dubla cu Atletico Madrid, dar și Cupa Angliei, după eșecul cu Chelsea.
Shaqiri, dorit de Sevilla și Roma
Elvețianul Shaqiri nu l-a convins pe Klopp, din moment ce a fost titular în doar două meciuri în acest sezon de Premier League. Englezii cer în jur de 25 de milioane de lire sterline pentru jucătorul născut în Kosovo.
Mijlocașul a fost dorit în ianuarie de Sevilla și Roma, însă Shaqiri, care a avut și probleme cu accidentările, a rămas la Liverpool, acolo unde n-a mai jucat în Premier League de mai bine de două luni.
Lovren, a patra variantă pentru postul de fundaș central
Ajuns la Liverpool în 2014, de la Southampton, Dejan Lovren a devenit a patra variantă pentru postul de fundaș central, după Joe Gomez, Virgil van Dijk și Joel Matip.
Lovren a fost dorit în vară de AS Roma, italienii considerându-l înlocuitorul perfect pentru grecul Manolas, ajuns la Napoli.
Clyne și Lallana pleacă liberi de contract
Nathaniel Clyne va pleca liber de contract în vară, după 5 ani în care a fost om de bază doar în două sezoane pentru Liverpool. Englezul a suferit o accidentare gravă în vară și a revenit abia în februarie la antrenamente, astfel că n-a prins vreun minut în această ediție de Premier League.
În vârstă de 31 de ani, Adam Lallana va pleca și el liber de contract în vară, după ce Liverpool n-a acceptat să-i prelungească înțelegerea.
Mijlocașul a fost adus de Liverpool de la Southampton, în 2014, pentru 31 de milioane de euro.