Jurgen Klopp, managerul celor de la Liverpool, s-a arătat nemulţumit de programul foarte încărcat care există în Premier League în perioada Crăciunului şi a Anului Nou. Echipa sa va juca în etapele 19 şi 20 la un interval de trei zile, azi având partida cu Leicester de Boxing Day. De asemenea, rivala ”cormoranilor” Manchester City va evolua pe 27 şi 29 decembrie.
„Oamenii vor asta. Niciun manager nu are o problemă să joace de Boxing Day (n.red. – etapa programată de sărbători), dar să joci pe 26 şi 28 decembrie este o crimă. Clar nu este în regulă, dar tot la fel se întâmplă. Anul acesta, noi vom juca pe 26 şi 29 decembrie şi e ca şi cum am avea o vacanţă. Îi înţeleg pe toţi cei care spun că nu ar trebui să se mai întâmple asta”, a declarat Klopp pentru presa engleză.
Klopp a explicat că jucătorii au nevoie de recuperare de cel puţin trei zile pentru a da randament: „Ştiinţa din sport spune clar că nu ai cum să gestionezi această situaţie. Corpul are nevoie de o anumită perioadă de timp pentru a juca din nou, dar noi ignorăm asta complet. Se spune despre jucători doar că ‘arată cam ciudat cum aleargă'”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER