Kylian Mbappe, atacat cu înverşunare de liderul politic din Franța: „Dai lecții de moralitate cu avion privat!”
Kylian Mbappe a fost criticat dur de Jordan Bardella, liderul partidului Rassemblement National din Franța. Jucătorul de la Real Madrid a fost acuzat de lipsă de moralitate de către politicianul din Hexagon.
Jordan Bardella (28 de ani), lider al partidului Adunarea Națională, grupare care recent a pierdut alegerile în Franța, a spus că fotbalistul Kylian Mbappe (25 de ani) este lipsit de respect față de cetățenii francezi.
Kylian Mbappe, în conflict cu liderul partidului extremist Rassemblement National din Franța: „Dai lecții de moralitate cu avion privat!”
Jucătorul legitimat la echipa madrilenilor i-a îndemnat pe francezi să meargă la vot, astfel încât partidul condus de Le Pen, calificat a fi de extremă dreapta, să nu câștige alegerile și, deci, să nu poată forma un nou Guvern.
Acest lucru l-a deranjat profund pe Jordan Bardella, președintele formațiunii Rassemblement National, cel care a spus că afirmațiile făcute de Kylian Mbappe ar denota o lipsă de respect la adresa francezilor.
De altfel, Bardella a făcut afirmații de sorginte populistă în mesajul critic adresat fostului jucător de la PSG, căruia i-a reproșat că se lăfăie în lux, în vreme ce oamenii de rând din Franța se confruntă cu probleme financiare majore.
„Am mult respect pentru fotbaliștii noștri, fie că e vorba despre Marcus Thuram sau Kylian Mbappe, care sunt icoane ale fotbalului și modele pentru tineri. Cum să nu admiri parcursul lor sportiv?
Dar trebuie să respectăm și francezii. Trebuie să respectăm votul fiecăruia și când ai norocul să ai un salariu foarte, foarte mare, când ești multimilionar, cu șansa de a zbura cu un avion privat mă simt stânjenit să văd acești sportivi, care câștigă mult și care dau lecții celor care câștigă 1400, 1500 de euro pe lună, care nu mai fac față cheltuielilor, care nu se mai simt în siguranță, care n-au norocul să trăiască în cartiere păzite de agenți de securitate și interfoane și care uneori simt că-și pierd valoarea în țară.
Deci, trebuie să respectăm pe toată lumea! Iar Kylian Mbappe spune «sper să pot purta tricoul francez cu mândrie după 7 iulie». Nu știam că tricoul echipei Franței era tricoul Guvernului”, a acuzat Jordan Bardella, într-un interviu acordat postului de televiziune CNews.
Kylian Mbappe luptă împotriva extremismului din Franța: „Divizează oamenii”
Nu doar Kylian Mbappe i-a îndemnat pe francezi să nu voteze cu extremiștii, ci și Marcus Thuram, cel care a spus că cetățenii din Hexagon trebuie să împiedice ca partidul lui Bardella să ajungă la putere.
Deși nu a numit formațiunea în cauză, Mbappe a spus că împărtășește valorile promovate de Marcus Thuram.
„Kylian Mbappe este împotriva opiniilor extreme și împotriva ideilor care divizează oamenii. Vreau să fiu mândru să reprezint Franța, nu vreau să reprezint o țară care nu corespunde valorilor mele sau valorilor noastre”, a transmis Kylian Mbappe.