Lecția lui Lucescu! Șahtior a învins-o pentru a șasea oară la rând pe Dinamo Kiev

Șahtior Donețk a câștigat în această seară cu 3-1 derby-ul cu Dinamo Kiev, după două goluri marcate pe contraatac

*”Minerii” lui Lucescu au profitat de slăbiciunile defensivei lui Dinamo

46 de milioane de euro a investit Dinamo Kiev în această vară pentru a putea rivaliza cu Șahtior Donețk, echipă pe care echipa fraților Surkis nu o mai bătuse în campionat de mai bine de doi ani! Gruparea din capitala Ucrainei i-a transferat pe Younes Belhanda, Jeremain Lens, Aleksandar Dragovic, Benoit Tremoulinas și Dieumerci Mbokani. Tocmai pentru a se putea bate cu formația lui Mircea Lucescu, ce cucerise ultimele patru titluri în prima ligă ucraineană. Degeaba însă! „Minerii” lui Lucescu au câștigat aseară cu 3-1 derby-ul cu Dinamo de pe teren propriu, reușind un meci aproape perfect.


Fanii Șahtiorului au reușit să realizeze o coregrafie impresionantă la meciul de aseară

Debutul și finalul, perfecte pentru Șahtior

Căpitanul Srna a deschis scorul în minutul 2 cu o lovitură liberă la care Koval nici măcar nu a avut reflex! Dar Belhanda, adus de la Montpellier pe zece milioane de euro, și-a justificat banii. Le-a dat speranțe celor de la Dinamo, reușind să egaleze în minutul 9, la o fază în care defensiva Șahtiorului a fost făcută șah mat! Echipa lui Lucescu a acuzat șocul. Traseele au părut că nu mai sunt la fel de rapide, iar brazilienii Luis Adriano, Douglas Costa și Alex Teixeira nu aveau scânteia necesară! Dar Șahtiorul a fost echipa mai experimentată. A așteptat momentul propice și a dat lovitura prin două contraatacuri inițiate în banda stângă. Schimbarea lui Grechișkin cu Eduardo la pauză a dat roade în doar șapte minute, când atacantul croat a reluat în plasă din cinci metri o pasă a lui Taison din banda stângă.

Contraatac fulger!

Deși Dinamo a continuat să atace, lovitura a dat-o tot echipa lui „Luce”. Era minutul 85, iar Veloso a pierdut o minge în banda dreaptă de atac a oaspeților. Un triunghi de pase Fred-Alex Teixeira-Șevciuk a scos imediat mingea din zona periculoasă, iar în doar 15 secunde Alex Teixeira îl învingea pe Koval cu un șut la firul ierbii. Era 3-1, iar Șahtiorul câștiga al șaselea meci consecutiv în fața lui Dinamo. Bonus, „minerii” sunt din nou lideri neînvinși în Ucraina, cu două puncte peste Metalist Harkov și cinci peste Dinamo Kiev!

Publicat: 04 08. 2013, 21:05
Actualizat: 04 08. 2013, 22:00