Duel de la distanță între Diego Armando Maradona și Leo Messi! Fostul mare portar Jose Luis Chilavert l-a făcut praf pe fostul mare fotbalist argentinian, considerând că starul Barcelonei nici nu se poate compara cu Maradona.
Chilavert susține că Leo Messi n-are rival, după o carieră impresionantă, în care a câștigat de patru ori Liga Campionilor, iar în șase rânduri a fost „Balon de Aur”.
”Messi este cel mai bun din istorie! Alți doi fotbaliști care mi-au plăcut sunt Ronaldo și Romario. Maradona nu are nici 1% din trofeele lui Messi, iar din acest motiv Lionel este mai bun. Maradona este preșul de șters pe picioare al lui Gianni Infantino (n.n. actualul președinte FIFA)”, a declarat Chilavert pentru Radio Cooperativa.
În 15 ani, Leo Messi a adunat nu mai puțin de 34 de trofee, în tricoul Barcelonei, iar marele regret al acestuia rămâne că n-a luat Cupa Mondială în tricoul Argentinei. Acum 6 ani, vedeta catalanilor a ajuns până în finală, dar Germania s-a impus atunci cu 1-0, după golul marcat în prelungiri de Mario Gotze.
„ Messi poate să mai joace încă mult timp. Felul în care joacă, cum își adaptează stilul la joc, este impresionant. În fiecare an, el arată ceva diferit, dar este consistent în numărul de goluri pe care le marchează. Se adaptează, nu pierde timp acolo, în față, pentru că știe că-i greu acolo, astfel merge în spate. Pot să-l văd jucând lejer până în 2025”, a fost lăudat Messi și de Luis Garcia, fostul mijlocaș al lui Liverpool.
Leo Messi se poate lăuda cu 8 hat-trick-uri în cea mai importantă competiție europeană, pe care speră să o câștige și în 2020. Barcelona are prima șansă să ajungă în sferturile Ligii Campionilor, după ce a remizat cu Napoli, scor 1-1, în prima manșă din optimi.
Diego Maradona a fost timp de aproape trei decenii cel mai bun marcator din istoria lui Napoli, cu 115 goluri, înainte de a fi depăşit de Hamsik, în decembrie 2017.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER