Leo Messi, moment incredibil de sinceritate! A dezvăluit că vrea să plece de la FC Barcelona în SUA. De ce a spus că despărțirea de Luis Suarez a fost „o nebunie”
Leo Messi a ieșit la atac și a spus tot adevărul. A dezvăluit că în vară a vrut să plece și încă își mai dorește un transfer în SUA. L-a atacat pe fostul președinte, Josep Bartomeu, căruia i-a reproșat că a vrut să-i facă o imagine urâtă. Le-a reproșat șefilor și că l-au lăsat pe Luis Suarez să plece la una dintre rivalele din campionat.
Leo Messi a vrut să plece în vară. A spus-o clar, în interviul acordat postului de televiziune „La Sexta”. Avocații lui au transmis atunci un „burofax”, un tip de fax securizat prin care pot fi trimise documente oficiale. Voiau ca în acest fel să arate în instanță că au trimis acest mesaj de despărțire și că au anunțat clubul ce decizie au luat.
Dacă vei fi nevoit să trimiți burofax-ul din nou, o vei face?
Da! A fost o metodă prin care mi-am exprimat punctul de vedere. Prin această metodă le-am spus că voiam să plec!
Au fost oameni care au pus la îndoială dragostea ta pentru club la vremea respectivă…
Da, m-a deranjat asta. Am simțit că am terminat un ciclu și că era timpul să părăsesc clubul care mi-a dat foarte multe. Voiam să câștigă titluri și să mă bat pentru Liga Campionilor. Am simțit că era timpul pentru o schimbare. Președintele clubului a început să arate o imagine negativă a mea.
Te simți trădat de Bartomeu?
Prefer să nu comentez asta. Se vor afla mai multe pe viitor. Au fost foarte multe lucruri care s-au întâmplat.
Ai fost sfătuit de avocații tăi să rămâi?
Nu, deși am vorbit cu ei. Ei mi-au spus că vom câștiga o bătălie legală cu Barcelona, dar a fost ultimul lucru pe care mi-l doream”, a mai spus starul formației catalane.
Leo Messi, dezamăgit că Luis Suarez a plecat la Atletico Madrid
Leo Messi a mai spus și un alt motiv de supărare. Colegul său din atac a ajuns la Atletico Madrid. Luis Suarez și-a regăsit pofta de gol sub bagheta lui Diego Simeone și a marcat de 7 ori în 10 etape din „La Liga”. Argentinianul nu a înțeles de ce a fost transferat la o rivală.
„A fost foarte greu pentru mine să spun că vreau să părăsesc clubul și orașul. Familia voia să rămână aici, pentru că aici avem casa. Dar, sincer, am simțit că era timpul să plec.
Plecarea lui Luis Suarez nu a avut nicio legătură cu decizia asta, dar am simțit că a fost o nebunie modul în care s-a gestionat plecarea lui Suarez, lăsându-l să plece la un rival”, a mai spus atacantul sud-american.
Leo Messi, hotărât să plece de la FC Barcelona în SUA
Leo Messi a recunoscut că încă se gândește să plece de la echipă. Decizia o va lua la finalul sezonului. Ofertele de peste Ocean i se par foarte atractive.
„Aș vrea să joc în Statele Unite, să simt viața și limba de acolo, dar într-un final m-aș întoarce la Barcelona. Nu mă gândesc prea mult la viitorul pe termen scurt.
Vreau să văd cum se termină acest sezon. Nici eu nu știu deocamdată. Dar ce este sigur este că nu voi merge nici la Real, nici la Atletico. Mi-ar fi imposibil să fac asta”, a mai spus Messi pentru postul de televiziune „La Sexta”.