Este deja extrem de bine cunoscut faptul că FC Barcelona își dorește să îl aducă înapoi pe Camp Nou pe Leo Messi în această vară, când contractul acestuia cu PSG expiră, însă întâmpină mari probleme din punct de vedere financiar în calea atingerii acestui deziderat.
Concret, în condițiile financiare actuale de la clubul catalan, ar fi nevoie ca starul argentinian în vârstă de 35 de ani să accepte o reducere mai mult decât semnificativă a salariului, comparativ cu ce a încasat în ultimii doi ani la PSG. Ceea ce pare foarte puțin probabil să se întâmple.
De asemenea, o altă soluție ar fi reprezentată de o tăiere masivă a cheltuielilor de la clubul catalan, ceea ce ar însemna despărțirea de mulți jucători importanți.
Din nou, un scenariu extrem de puțin plauzibil în acest moment, în contextul în care Barcelona, după titlul cucerit în La Liga, își dorește ca în sezonul viitor să revină și în elita fotbalului european, după ce în stagiunea care se încheie curând echipa blaugrana a fost eliminată încă din faza grupelor în Liga Campionilor, iar ulterior a fost eliminată și din play-off-ul pentru optimile din Europa League de către Manchester United.
În aceste condiții, oficialii clubului de pe Camp Nou au fost nevoiți să caute soluții alternative pentru aducerea lui Leo Messi înapoi. Și se pare că au găsit una, care par chiar extrem de ingenioasă.
Potrivit L’Equipe, care notează din nou ceea ce se știa deja de ceva timp, respectiv că meciul pe care PSG îl va juca sâmbătă pe teren propriu contra lui Clermont în ultima etapă din acest sezon de Ligue 1 va fi ultimul pentru Messi în tricoul echipei pariziene, cei de la Barcelona vor colabora cu cei de la Inter Miami, o altă echipă care îl dorește insistent pe argentinian în această vară, pentru a-l putea aduce pe campionul mondial din nou pe Camp Nou.
Concret, Inter Miami, clubul de MLS deținut de David Beckham, ar urma să îl aducă pe Messi liber de contract, pe un salariu pe măsura statutului fotbalistului sud-american, pentru ca imediat să îl împrumute pe acesta la Barcelona, plătindu-i în același timp cea mai mare parte din salariu.
Împrumutul ar urma să se întindă pe o perioadă cuprinsă între 6 și 18 luni. Astfel, Messi, evoluând în acest interval pentru Barcelona, adică la cel mai înalt nivel, ar fi la capacitate maximă pentru Copa America, competiție ce se va desfășura în vara anului viitor. Ulterior, când va expira perioada de împrumut, starul sud-american se va întoarce la Inter Miami, unde, cel mai probabil, își va încheia cariera.
🚨 Barcelona are working together with Inter Miami on the Leo Messi transfer. 🇺🇸🤝🇪🇸 To get around Barcelona’s financial difficulties, the idea is for Inter Miami to sign Messi, before being loaned straight to Barça for 6-18 months. This would allow Messi to play at the… pic.twitter.com/bOtgCGIMO1 — Transfer News Live (@DeadlineDayLive) May 31, 2023
🚨 Barcelona are working together with Inter Miami on the Leo Messi transfer. 🇺🇸🤝🇪🇸
To get around Barcelona’s financial difficulties, the idea is for Inter Miami to sign Messi, before being loaned straight to Barça for 6-18 months.
This would allow Messi to play at the… pic.twitter.com/bOtgCGIMO1
— Transfer News Live (@DeadlineDayLive) May 31, 2023
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER