L’Equipe l-a distrus pe Kylian Mbappe, după anunțarea câştigătorului Balonului de Aur 2024! „Să se întrebe dacă îl va lua vreodată! Messi avea deja, la vârsta lui, 4 trofee”

Foto: Profimedia 29 oct 2024
Vezi galeria foto - 4 poze

Gala decernării Balonului de Aur 2024 a iscat un adevărat scandal pe rețelele de socializare, dar L’Equipe și-a îndreptat atenția spre Kilian Mbappe pe care l-a distrus comparându-l cu Lionel Messi.

Marți dimineață, prima pagină a ziarului L’Equipe a fost una dintre cele mai așteptate de fanii sportului pentru a citi replica francezilor după scandalul care l-a avut în prim plan pe Vinicius, favoritul la câștigarea Balonului de Aur fiind clasat pe locul secund, după Rodri.

Totuși, francezii au avut un alt „client” pe care l-au luat în colimator. E vorba de starul francez de la Real Madrid, Kylian Mbappe, de la care francezii au mari speranțe, dar nu s-a aflat nici măcar în TOP 5 jucători pentru Balonul de Aur, fapt care i-a determinat pe jurnaliștii francezi să îl atace dur.

Kylian Mbappe niciun Balon de Aur la vârsta la care Lionel Messi cucerea deja al patrulea trofeu individual

Jurnaliștii de la L’Equipe au vorbit despre modul în care a tratat Real Madrid gala desfășurată la Paris. S-a vorbit despre boicotul pus la cale de Florentino Perez, președintele madrilenilor alegând să nu lase delegația echipei sale să se prezinte la gala de decernare a Balonului de Aur.

Nu l-au uitat nici pe starul francez care începe ușor-ușor să piardă teren în lupta pentru cel mai râvnit trofeu individual. Ajuns la Real Madird, nici în acest an Kylian Mbappe nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și să fie măcar în topul favoriților la câștigarea Balonului de Aur.

L’Equipe a amintit că Mbappe se apropie de vârsta de 26 de ani, vârstă la care Lionel Messi avea deja patru Baloane de Aur, astfel că atacantul celor de la Real Madrid ar trebui să se întrebe deja dacă va avea vreodată șansa să cucerească un premiu de asemenea anvergură.

„Mbappe va împlini 26 de ani în decembrie. La acea vârstă, Messi câștigase deja patru Baloane de Aur. Căpitanul echipei Franței va trebui să se întrebe în curând dacă va câștiga vreodată Balonul de Aur”, a notat L’Equipe.

Clasament TOP 10 jucători în cursa pentru Balonul de Aur: Mbappe este abia pe locul 6

Rodri, de la Manchester City, a reușit să pună mâna pe Balonul de Aur. Mijlocașul „cetățenilor” vine după un sezon senzațional în care a adunat numeroase premii la nivel individual, dar a cucerit și cel mai important trofeu la nivel european cu Spania.

Francezul Kylian Mbappe s-a clasat abia pe locul 6, înaintea sa aflându-se alți trei jucători de la Real Madrid: Vinicius, Bellingham și Carvajal.

  • 1. Rodri (Manchester City)
  • 2. Vinicius (Real Madrid)
  • 3. Jude Bellingham (Real Madrid
  • 4. Dani Carvajal (Real Madrid)
  • 5. Erling Haaland (Manchester City)
  • 6. Kilian Mbappe (Real Madrid)
  • 7. Lautaro Martinez (Inter)
  • 8. Lamine Yamal (Barcelona)
  • 9. Toni Kroos (Real Madrid)
  • 10. Harry Kane (Bayern)
Publicat: 29 10. 2024, 14:08
Actualizat: 29 10. 2024, 14:25