13 cu noroc: „producătorii” lui Schurrle au lovit din nou! Leverkusen, salvată de rezerva perfectă. Cine este noua senzație a „aspirinelor”
Bayer Leverkusen a obținut poate cea mai dramatică victorie a etapei a doua din faza grupelor Ligii Campionilor, 2-1 cu Real Sociedad, golul victoriei fiind înscris în prelungiri. Autorul lui, Jen Hegeler.
Mijlocașul de 25 de ani bifase numai patru meciuri în campionat în acest sezon, doar din postura de rezervă, iar în partida cu bascii și-a făcut practic debutul în cea mai importantă competiție continentală. În ciuda faptului că încă nu este un om de bază la „Aspirine”, Hegeler a fost pariul directorului sportiv Rudi Voller, care înainte de meci era convins că fotbalistul avea capacitatea de a schimba fața partidei. Lucru care, de altfel, s-a și întâmplat.
Hegeler a intrat pe teren în minutul 85, în locul lui Sidney Sam, iar prezența lui s-a făcut simțită imediat. Întâi, a oferit o pasă de gol la prima atingere de balon, neconcretizată de Kruse, iar apoi a adus toate cele trei puncte pentru echipa lui cu o execuție surprinzătoare. Mijlocașul a ales să bată pe poartă o lovitură liberă de la 20 de metri lateral stânga, una mai potrivită pentru un stângaci, și l-a învins pe Bravo după ce i-a citit intențiile din două priviri scurte.
„Este primul meu gol din lovitură liberă într-o competiție oficială și sentimentul este unul de nedescris”, a declarat Hegeler după meci.
Este la Leverkusen din 2006
Chiar dacă pare că a explodat abia acum în tricoul „Aspirinelor”, Jens Hegeler este sub contract cu gruparea de pe BayArena de aproximativ 7 ani. A fost însă împrumutat la Augsburg sau Nurnberg și a revenit la Leverkusen în toamna anului trecut, când a izbutit să marcheze trei goluri în 27 de partide. În acest moment, Hegeler este cotat la 3 milioane de euro.
Cifre excelente în numai 7 minute jucate
Hegeler a impresionat încă de la prima atingere de balon în meciul cu Sociedad. Neamțul a creat o ocazie de gol, a marcat o dată și a șutat periculos pe poarta lui Bravo, care a parat. În plus, în timpul petrecut pe teren, fotbalistul lui Leverkusen a făcut o recuperare într-o zonă periculoasă pentru echipa lui, a câștigat un duel aerian cu ajutorul celor 1,93 metri ai săi, dar a dezvăluit și un minus: nu știe să dribleze. Asta nu l-a împiedicat totuși să devină omul meciului.
13 este numărul de pe tricoul lui Hegeler
1 gol a reușit mijlocașul în 5 meciuri disputate în acets sezon în toate competițiile, cel cu Tottenham