99% muncă, 1% geniu

Ilie Dumitrescu, omul care a marcat un gol asemănător Argentinei în 1994, a încercat o explicație pentru magistrala execuție a brazilianului lui Olympique Lyon

Ne așteptam la Juninho, pentru că știam de ce îi e în stare glezna. Ne așteptam și, totuși, la vederea golului am rămas cu gura căscată. Să revedem faza cu ochii minții: brazilianul își așază mingea undeva în partea stângă, după un ritual de rugbyst, face fix trei pași, după care lovește în stilul său inconfundabil. Balonul ia boltă, îl păcălește pe Valdes, care spera să respingă, și, deodată, ia o traiectorie ciudată, ducându-se în interiorul plasei laterale. In-cre-di-bil!!! La reluare, Juninho parcă urmărește cu privirea mingea, așezând-o acolo unde și-a propus. Execuție perfectă, marcă înregistrată. Cel mai pur exemplar de „folha seca“.

„Biomecanică perfectă!“

După ce ne-am revenit, gândul ne-a dus clar la golul lui Ilie Dumitrescu, de la Mondialul din 1994. Execuția seamănă foarte bine, locul este un pic altul, dar frumusețea rămâne. Invitat să facă un arc peste timp, fostul internațional a fost modest la început: „Nu mă comparați pe mine cu Juninho, e prea mult! E diferență mare! Mie, ca și multor alți jucători din fotbalul mondial ne ieșeau 20 la sută dintre execuții. La Juninho procentajul este de 90 la sută! A ajuns la nivelul maxim!“. Încercăm să aflăm care e secretul. „99 la sută muncă, 1 la sută inspirație, geniu“, sună explicația pe scurt. Apoi, vine cea pe larg: „Este vorba despre biomecanica lovirii mingii. Mai précis, se întinde laba piciorului și se încordează glezna! Așa se spune în limbajul fotbaliștilor. Iar el o face cel mai bine, pentru că o exersează de zeci de mii de ori!“.

”Juninho a executat foarte bine lovitura liberă, este meritul lui la acel gol, deși poate portarul nu s-a plasat foarte inspirat. Îmi place cum execută, pot spune că mă inspiră și el. Modelul meu este însă un alt brazilian, Assunçao”, Claudiu Niculescu, atacant Dinamo

”Când eram copil, mă inspiram din execuțiile lui Anghel Iordănescu și ale lui Liță Dumitru. Aveau niște «libere» fenomenale!”, Ilie Dumitrescu, fost internațional

43 de goluri din lovitură liberă a marcat Juninho Pernambucano în întreaga sa carieră
 

Publicat: 26 02. 2009, 09:13
Actualizat: 26 02. 2009, 09:18