A fost Bufon!** Alaba a marcat al doilea cel mai rapid gol din istoria fazelor eliminatorii ale Ligii! Bayern – Juve 2-0

Alaba a marcat al doilea cel mai rapid gol din istoria fazelor eliminatorii ale Ligii

Portarul lui Juventus a greșit grav la ambele goluri marcate aseară de Bayern. Nemții au câștigat cu 2-0 și au prima șansă la calificare înaintea returului de miercurea viitoare

Se pare că Bayern nu și-a potolit setea de goluri, deși sâmbătă a marcat nouă în poarta lui Hamburg! Nu trecuseră decât 23 de secunde din sfertul cu Juventus, iar nemții au și dat prima lovitură. Un gol ciudat, venit în urma unor erori ale celor mai importante piese ale lui Juve. O degajare greșită a lui Pirlo s-a transformat într-un șut înșelător de la 30 de metri expediat de austriacul Alaba, care l-a păcălit pe experimentatul Buffon. A fost al șaselea cel mai rapid gol din istoria Ligii și al doilea cel mai rapid din fazele eliminatorii ale competiției, într-un top condus de fostul bavarez Roy Makaay, care a marcat în secunda 10 a unui meci cu Real Madrid în 2007.

De aici, misiunea lui Bayern a fost mult mai ușoară! Nemții au dominat teritorial (55% posesie), iar Juve nu a avut nerv. Echipa lui Conte a părut pusă în dificultate de viteza lui Ribery și Robben. Și de erorile propriului portar! Buffon a scăpat în primă fază, după ce a respins cu greu o lovitură liberă expediată de același Alaba (55). Dar la un alt șut trimis de Luiz Gustavo, italianul a respins slab. Iar Mandzukic, pe fază, i-a pasat lui Muller, care a pus latul din cinci metri. A fost 2-0, iar returul de pe „Juventus Stadium” pare doar o formalitate pentru o echipă care nu a tremurat nicio secundă aseară.


Min 90+3 – Final de meci

Min 90+2 – Schimbare la Bayern! Iese Ribery și intră Shaqiri

Min 90 – Schimbare la Bayern! Gomez a intrat în locul lui Mandzukic

Min 88 – O nouă ocazie imensă pentru Bayern! Muller șutează puternic, Buffon respinge în față de unde același Muller reia slab și mingea se duce peste poarta italienilor

Min 86 – Bonucci trimite mult pe lângă poarta lui Neuer

Min 82Cartonaș galben pentru Gustavo

Min 78 – Muller trimite mult pe lângă poarta lui Buffon

Min 77 – Cartonaș galben pentru Lichsteiner

Min 75 – Schimbare la Juventus! Pogba a intrat în locul lui Peluso

Min 67 – Cartonaș galben pentru Vidal

Min 65 – Dublă schimbare la Juve!  Au intrat Vucinic și Giovinco în locul lui Quagliarella și respectiv Matri

Min 63 – Goool Bayern! Buffon respinge greșit în față, mingea ajunge la Mandzukic, care îi pasează lui Muller și acesta înscrie în poarta goală

Min 55 – Buffon respinge în lateral șutul din lovitură liberă al lui  Alaba

Min 54 – Chiellini primește cartonaș galben pentru un fault asupra lui Mandzukic

Min 53 – Gustavo trimite mult peste poarta lui Juve

Min 48 – Mandzukic șutează violent la colțul scurt, Buffon reușește să respingă

Min 46 – A început repriza secundă

Min 45+2 – Final de primă repriză

Min 45 – Bonucci trimite cu capul peste poartă după o centrare din corner a lui Pirlo

Min 43 – Mandzukic primește primul cartonaș galben al partidei după un fault asupra lui Vidal

Min 42 – Schweinsteiger trimite din cădere puțin peste poarta lui Buffon

Min 37 – Mandzukic cade în careu în duel cu un fundaș a lui Juve, arbitrul nu acordă nici de această dată penalty

Min 32 – Ocazie imensă pentru Bayern! Robben trimite cu latul puțin pe lângă poarta lui Buffon din poziție excelentă

Min 30 – Șutul-centrare al lui Schweinsteiger trece puțin peste poarta lui Buffon

Min 29 – Vidal îl faultează din spate pe Ribery, arbitrul nu îi acordă cartonaș galben jucătorului lui Juve

Min 24 – Van Buyten cere penalty după un duel cu fundașii adverși, arbitru lasă jocul să continue

Min 20 – Ribery trimite puțin pe lângă poarta lui Juve, mingea a fost ușor deviată și este corner pentru nemți. Acesta rămâne fără urmări pe tabela de marcaj

Min 18 – Asediu la poarta lui Buffon, portarul lui Juve scoate în extremis șutul lui Robben

Min 16 – Schimbare la Bayern! Iese Kroos, accidentat, și intră Robben

Min 13 – Vidal trimite puțin pe lângă stâlpul din dreapta lui Neuer

Min 11 – Pirlo trimite din lovitură liberă puțin peste poarta lui Neuer

Min 9 – Jocul s-a mai liniștiti în intensitate, Juve a trecut la conducerea jocului

Min 4 – Nemții încearcă să pornească pe contraatac, însă jucătorii lui Bayern nu se înțeleg și faza se stinge

Min 1 – Gooollll Bayern! Alaba prinde un șut superb de la 25 de metri. Buffon este prins pe picior greșit și mingea se duce în plasă. La reluare se observă că mingea a fost ușor deviată un jucător al lui Juve. Acesta este cel mai rapid gol încasat de Juventus în întreaga participare a echipei în Liga Campionilor

Min 1 –  A început partida

Iată echipele de start:

BAYERN: Neuer – Lahm, Van Buyten, Dante, Alaba – Schweinsteiger, Gustavo – Muller, Kroos, Ribery – Mandzukic

Rezerve: Starke, Boateng, Robben, Shaqiri, Timoșciuk, Pizarro, Gomez

JUVENTUS: Buffon – Barzagli, Bonucci, Chiellini – Lichsteiner, Vidal, Pirlo, Marchisio, Peluso – Matri, Quagliarella

Rezerve: Storari, Pogba, Padoin, Asamoah, Marrone, Vucinic, Giovinco


*Bayern a marcat cele mai multe goluri din acest sezon al Ligii, 18, în timp ce Juventus are cea mai bună apărare, cu doar cinci goluri primite

Chiar dacă Bayern se află într-o formă excelentă și a „ucis” deja Bundesliga, sfertul dintre bavarezi și Juventus (marți seară, ora 21.45, în direct pe TVR 1, Digi 2 și Dolce 2) este cel mai echilibrat din această fază a Ligii Campionilor. Lucru pe care l-a recunoscut inclusiv antrenorul lui Bayern, Jupp Heynckes.

Juventus e un adversar incomod, o echipă care îmbină stilul italian cu un o tehnicitate remarcabilă. Vom avea două meciuri foarte grele„, a fost avertismentul dat ieri de Heynckes, suporterilor care nu concep un eșec după ce bavarezii au spulberat-o sâmbătă în campionat pe Hamburg, scor 9-2! „Pirlo e genial, Marchisio e tehnic, iar Vidal muncește cât zece la un loc. Au un mijloc sufocant„, și-a argumentat Heynckes părerea.

Și cifrele susțin vorbele antrenorului lui Bayern. Diseară, pe „Allianz Arena” se întâlnesc cel mai bun atac (Bayern – 18 goluri) cu cea mai bună defensivă (Juventus – cinci goluri primite) din acest sezon al Ligii. Totuși, italienii au pierdut șapte din ultimele opt deplasări din fazele eliminatorii ale competiției. Însă antrenorul Antonio Conte nu pune preț pe statistică, mai ales că Juventus nu a pierdut de 18 meciuri în cupele europene: „Credem în visul nostru. Bayern e puternică, dar putem să o învingem”.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA PREFAȚA DUELULUI PSG – BARCELONA

Miercuri se vor juca celelalte două meciuri din sferturile Ligii: Malaga – Dortmund și Real Madrid – Galatasaray

 

Publicat: 02 04. 2013, 23:38
Actualizat: 03 04. 2013, 01:26