A fost sau nu roșu?** Real s-a calificat în ‘sferturi’, dar englezii acuză dur arbitrajul. Cakir, susținut de UEFA

Real Madrid s-a calificat marți seara în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a câștigat cu 2-1 pe „Old Trafford”. Englezii au acuzat dur cartonașul roșu primit de Nani în minutul 57, care a schimbat cursul jocului

Presa europeană condamnă eliminarea lui Nani, dar UEFA îl susține pe arbitrul Cakir
Foști arbitri importanți au spus că United a fost dezavantajată de arbitrul turc

Era minutul 57 al meciului dintre Manchester United și Real Madrid. „Diavolii” conduceau cu 1-0 și dominau tactic meciul, forțându-i pe madrileni să combine asemenea Barcelonei la mijlocul terenului. Un stil pe care elevii lui Mourinho erau obișnuiți să îl contracareze, nu să îl practice. Însă o fază banală, petrecută la 30 de metri de poarta lui De Gea, a schimbat totul. Imprudent, Nani a ridicat piciorul, încercând să facă o preluare acrobatică, dar l-a lovit cu talpa pe Arbeloa în zona coastelor. După câteva secunde în care jocul a fost întrerupt, „centralul” Cuneyt Cakir a redus la tăcere „Old Trafford”. Roșu pentru Nani! „Nu e corect, ăsta nu e un roșu meritat”, a zbierat Sir Alex Ferguson de pe bancă. Degeaba! Turcul nu a putut fi înduplecat!

Faza care a schimbat totul
Oportunist, Mourinho l-a introdus imediat pe Modric, iar meciul s-a schimbat complet. Realul a câștigat cu 2-1 și s-a calificat în sferturi, devenind prima echipă din istorie care învinge de două ori pe „Old Trafford” în cupele europene. Dar semnul de întrebare rămâne: a fost sau nu roșu la intrarea lui Nani? Întreaga presă internațională, inclusiv cea iberică, a condamnat decizia lui Cakir. Iar foști arbitri mari din Insulă și din Spania au criticat eliminarea directă a portughezului. „În primă fază, nu a părut decât o intrare de cartonaș galben. Nicidecum nu a fost de roșu, chiar dacă a fost un fault dur”, a scris fostul arbitru englez, Graham Poll, în „Daily Mail”, în timp ce Dermot Gallagher a subscris părerii lui Poll într-un interviu pentru BBC: „Se vede că nu a fost răutate. Sancțiunea corectă era doar galben, pentru joc periculos”. Surprinzător, inclusiv ziarele de casă ale Realului, „Marca” și „As”, au scris că Nani nu merita să fie eliminat, întrucât nu a avut intenția de a-l lovi pe Arbeloa.

regulamentul e interpretabil
Corectitudinea deciziei se leagă strâns de intenție și duritate. Legile jocului sunt interpretabile din cauza formulării neclare. Nani a fost eliminat pentru un „fault dur”, adică atunci când un jucător folosește „forță excesivă sau brutalitate asupra unui adversar”. Un tackling care pune în pericol siguranța unui alt jucător este un fault dur. Astfel, judecând mot-a-mot, Nani merita roșu pentru că l-a lovit în dreptul coastelor pe Arbeloa. Însă tacklinguri periculoase au loc în fiecare meci, iar jucătorii nu văd cartonașe roșii. În plus, jucătorii Realului nu se așteptau ca turcul să îl elimine pe Nani și nici măcar nu au cerut acest lucru, deși Arbeloa avea urmele crampoanelor în apropierea coastelor! „Nu merita roșu, poate doar galben. Se vede că urmărea mingea”, a explicat și Dan Petrescu ieri, la sport.ro.

Collina îl susține pe Cakir
În toată vâltoarea criticilor, UEFA a anunțat că Cakir nu va fi suspendat după prestația de marți seară. „UEFA nu consideră că acest cartonaș roșu a fost acordat incorect. Așteptăm raportul observatorului de arbitri și vom lua atunci o decizie în cazul în are acesta îi este defavorabil arbitrului”, a declarat ieri un purtător de cuvânt al forului de la Nyon. Coincidență sau nu, observator a fost chiar șeful arbitrilor europeni, Pierluigi Collina. Iar surse apropiate arbitrului italian au declarat pentru presa engleză că italianul a fost 100% de acord cu decizia lui Cakir, în lumina noilor directive UEFA, care prevăd sancțiuni dure pentru faulturi care pun în pericol integritatea corporală a jucătorilor.

În ultimele opt meciuri arbitrate, çakir a arătat 37 de galbene și trei roșii
Sir Alex Ferguson nu a fost prezent la conferința de presă de după meci, motivând că este prea nervos pentru a discuta despre meci

MANCHESTER UNITED – REAL MADRID 1-2
Ramos 48 – aut. / Modric 66, Cr. Ronaldo 69

De Gea – Rafael, Ferdinand, Vidic, Evra – Carrick, Cleverley (73 Rooney) – Nani, Welbeck (81 Young), Giggs – van Persie
Eliminat: Nani ’57
Antrenor: Sir Alex Ferguson

Diego Lopez – Arbeloa (59 Modric), Ramos, Varane, Coentrao – Xabi Alonso, Khedira – Di Maria (45 Kaka), Ozil (71 Pepe), Cr. Ronaldo – Higuain
Antrenor: Jose Mourinho

Publicat: 07 03. 2013, 09:51
Actualizat: 07 03. 2013, 09:52