Jocul foarte bun reușit de Luis Suarez împotriva lui City, din prima manșă a optimilor Ligii Campionilor, ar putea fi umbri de un nou episod scandalos. Se pare că atacantul Barcelonei a încercat iar să-și muște un adversar.
Suarez a marcat ambele goluri cu care Barcelona s-a impus cu 2-1 pe terenul lui Manchester City. Însă în minutul 92, se pare că și-a pierdut din nou cumpătul. Pe imagini se poate observa că Suarez se repede înspre mâna lui Demichelis, într-un moment în care fundașul lui City încerca să-l marcheze. (CLICK AICI PENTRU VIDEO)
Dacă se dovedește că a încercat să-și muște adversarul, Suarez ar putea primi a patra suspendare pentru un astfel de gest. Primul episod de acest gen s-a petrecut pe vremea când juca la Ajax. După ce s-a transferat la Liverpool, Suarez l-a mușcat pe Ivanovic, într-un meci cu Chelsea. Internaționalul uruguayan nu s-a învățat minte nici de această dată, iar la Cupa Mondială din Brazilia și-a testat dantura pe Chiellini.
Pentru ultimul gest, Suarez a primit patru luni de suspendare, timp în care a fost obligat să meargă și la un terapeut. Ulterior, acesta a declarat că ședințele la psiholog l-au ajutat să depășească instinctul de a mușca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER