A învins-o de trei ori pe Basel și crede că steliștii pot să îi calce pe urme. Cadu, lecție de diplomație înainte de meciul Stelei
Ricardo Cadu este, fără doar și poate, fotbalistul din Liga 1 cu cea mai mare experiență în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume, Uefa Champions League. Din postura de căpitan al CFR-ului, Cadu a reușit să o învingă pe Basel de trei ori în ultimele sezoane, astfel că opinia sa înainte de partida de diseară, contra elvețienilor, nu poate fi catalogată altfel decât „avizată”.
În ciuda rezultatelor dezamăgitoare din primele două etape, când a pierdut fără drept de apel în fața lui Schalke și Chelsea, portughezul este convins că Steaua are șanse importante să bifeze primele puncte.
„O să fie un meci foarte greu. Basel e o echipă foarte bună, iar Steaua nu a reușit încă să facă vreun punct în UCL. În Liga Campionilor nu e la fel cum e să joci în campionat. Acolo sunt alte echipe, altă mentalitate, dar Steaua are șanse să bată, pentru că e o echipă foarte bună„, a spus Ricardo Cadu pentru Dolce Sport.
Anul trecut, CFR a fost la un pas de primăvara Champions League, formația din Gruia setând un record greu de egalat pentru formațiile românești în Ligă: 10 puncte. Deși admite că performanța clujenilor va fi greu de repetat, lusitanul speră ca, în viitorul apropiat, o altă formație să le calce pe umeri, pentru că punctele obținute ar reprezenta o gură de oxigen pentru fotbalul românesc.
„Nu îmi e greu să văd Steaua în UCL, pentru că atunci când am fost acolo am făcut treabă bună. Nu cred că o să fie altă echipă din România care să facă ce am făcut noi în UCL. Dar vreau să văd o echipă din România care să facă ce am făcut noi„, a mai spus Cadu.
Steaua – Basel e astăzi, de la ora 21:45, în direct pe Dolce Sport și Digi Sport. Partida poate fi urmărită în format live-text pe www.prosport.ro.