CFR Cluj a impresionat aseară în meciul cu Sporting Braga, ardelenii reușind să câștige cu 2-0 și să se claseze pe primul loc după prima fază a grupei. Eroul clujenilor a fost brazilianul Rafael Bastos, autor a două goluri.
Chiar dacă aseară a fost unul dintre cei mai buni jucători din UEFA Champions League, după prima rundă, Bastos este un jucător problematic. A avut conflicte cu mai toți antrenorii echipelor pe la care a trecut și chiar Ioan Andone a declarat că a luat în calcul posibilitatea de a renunța la Bastos.
Acum, oficialii CFR-ului se felicită pentru că au avut inspirația de a-l păstra pe brazilian, în timp ce lusitanii de la Braga sunt frustrați de faptul că l-au avut pe Bastos în echipă și s-au dispensat prea ușor de el.
Mijlocașul ofensiv în vârstă de 27 de ani a avut un traseu sinuos până acum. A plecat din 2007 din țara natală, fiind prima dată împrumutat la Belenenses. Apoi în 2008 a fost achiziționat de Nacional, a trecut și pe Vitoria Setubal, iar în 2009 a plecat în Japonia la modesta Consadole Sapporo. A jucat acolo 17 partide și a înscris de trei ori, iar în 2010 a revenit în Portugalia la Sporting Braga. Din pricina unor conflicte cu staff-ul tehnic nu a avut ocazia de a juca prea mult la Braga, fiind cedat în 2010 la CFR Cluj.
În momentul în care a venit la Braga, cota de piață a lui Bastos era de doar 250.000 de euro. Acum, grație evoluțiilor de la campioana României, cota sa a crescut de aproape 5 ori, Bastos costând 1,2 milioane de euro.
Deși are 27 de ani, Rafael Bastos poate fi, alături de Sougou, următorul mare transfer realizat de CFR. Evoluțiile bune din Champions League, cea mai impunătoare „vitrină” a fotbalului european pot atrage atenția marilor cluburi, iar ardelenii pot da o nouă lovitură în „fereastra” de transferuri după modelul Pereira sau Traore.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER