CFR Cluj întâlnește Basel în primul tur al dublei manșe contând pentru play-off-ul Ligii Campionilor.
Formația din Gruia a avut o mare surpriză când a dat foaia de joc, fundașul Felice Piccolo fiind trecut pe bancă de rezerve de Andone. Oficialii UEFA au anunțat conducerea tehnică a clujenilor că italianul nu are drept de joc, fiind suspendat pentru această partidă. În urma acestui incident, Piccolo a fost nevoit să părăsească banca de rezerve, iar CFR-iștii au rămas cu numai 6 rezerve.
În cazul în care nimeni nu sesiza această eroare, o posibilă introducere a lui Piccolo pe teren ar fi dus la pierderea partidei la „masa verde” de către CFR, cu 3-0.
„Fentați” de regulament
Clujenii au avut impresia că Piccolo își ișpăsise cele două etape de suspendare contra celor de la Slovan, dar oficialii UEFA le-au atras atenția că perioada de suspendare este considerată a fi bifată numai dacă jucătorii în culpă sunt trecuți în lotul echipei de care aparțin.
Și Maftei se află într-o situație similară, fundașul lipsind din lotul CFR-ului în „dubla” cu Slovan. Fostul jucător al Rapidului este suspendat trei etape, dar este trecut pe lista UEFA pentru „dubla” cu Basel, deci va mai lipsi la un meci din faza grupelor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER