Antrenorul formației Real Madrid, Zinedine Zidane a declarat că este conștient de dificultatea semifinalei cu Manchester City, din Liga Campionilor. Tehnicianul madrilenilor crede că ambele echipe au șanse egale de calificare în finala de la Milano.
„Va fi o semifinală foarte dificilă. Singurul lucru pozitiv este că vom juca manșa retur pe teren propriu. Vom avea parte de două partide complicate și va fi un meci total. În meciul cu Wolfsburg, am pierdut cu 2-0 în manșa tur și a fost dificil apoi. Nu am avut preferințe la tragerea la sorți, pentru că au rămas în competiție numai echipe puternice. Ne-am pregătit foarte bine în ultimul timp, iar acum culegem roadele muncii noastre”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, potrivit Marca.
La rândul său, directorul sportiv al lui Manchester City, Txiki Begiristain, recunoaște că formația engleză pornește cu șansa a doua în fața galacticilor, dar e convins că echipa lui Zidane poate fi eliminată. Fost jucător și oficial al Barcelonei, Begiristain consideră că formația antrenată de Manuel Pellegrini poate produce surpriza și elimina pe Real Madrid.
„Ei au demonstrat că pe Bernabeu pot fi de neoprit. Este o mare provocare pentru noi. Realul e o echipă capabilă să inspire teamă, cu o istorie impresionantă. Sunt capabili să întoarcă orice rezultat, dar dacă vom fi solizi și activi în atac, cred că îi putem elimina”, a spus Begiristain după tragerea la sorți.
Manșa tur dintre Manchester City și Real Madrid se va juca în Anglia, iar returul pe Santiago Bernabeu.
Finala competiției este programată pe 28 mai, la Milano, pe stadionul Giuseppe Meazza.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER