Acuzați de blat, croații au turbat!** „E scandalos! Am luptat, dar a câștigat echipa mai puternică”
Clubul Dinamo Zagreb a emis, joi, un comunicat, pe site-ul oficial, în care califică suspiciunile privind corectitudinea meciului din Liga Campionilor, cu Lyon, scor 1-7, drept „tendențiose, scandaloase și malițioase”.
„Sunt tendențioase, scandaloase și malițioase acuzele conform cărora meciul din Liga Campionilor, dintre Dinamo și Lyon, este unul suspicios„, notează site-ul oficial al echipei Dinamo Zagreb.
Clubul croat consideră că meciul a fost câștigat de echipa mai bună. „Dinamo a încheiat întâlnirea de miercuri cu un rezultat rușinos, iar clubul a început deja să ia anumite măsuri pentru că oricum nu era mulțumit de rezultatele din Liga Campionilor. Dar echipa a luptat pentru un rezultat mai bun. De aceea, Dinamo încă o dată condamnă toate insinuările din media, atât cea străină, cât și cea locală, pentru orice tratament favorabil. Ieri, a câștigat echipa mai puternică și cu mai mulți jucători, o echipă motivată de posibilitatea trecerii în faza următoare a competiției. Obiectiv obținut până la urmă„, mai scrie site-ul oficial al grupării din Zagreb.
Dinamo Zagreb menționează că va lua măsuri în instanță dacă acuzele din presă privind corectitudinea meciului cu Lyon vor continua.
Pe de altă parte, clubul francez Olympique Lyon a emis un comunicat prin care afirmă că este de acord cu investigația Autorității de reglementare a jocurilor și pariurilor on-line din Franța (Arjel), deoarece „rezultatul este unul atipic”, dar nu înțelege în schimb de ce comentariile despre meciul cu Dinamo Zagreb nu se referă la marea victorie a francezilor, ci au nuanțe de suspiciuni privind corectitudinea partidei.
Șansele echipei Olympique Lyon de a se califica în optimile Ligii Campionilor erau mici înaintea meciului de miercuri seară, cu Dinamo Zagreb, pentru că ar fi fost nevoie de o victorie la o diferență mare de goluri și de un eșec al formației Ajax Amsterdam în meciul cu Real Madrid pentru a obține un bilet pentru faza următoare a competiției, dar acest lucru s-a întâmplat.
Formația franceză s-a calificat la golaveraj în optimile Ligii Campionilor, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 7-1, echipa Dinamo Zagreb, în ultima etapă a grupei D a Ligii Campionilor, la pauză scorul fiind 1-1. Dinamo Zagreb a jucat în inferioritate numerică din minutul 28, după eliminarea lui Leko, iar în repriza a doua francezii au marcat șase goluri, prin B. Gomis ’48, ’52, ’70, Gonalons ’47, Lisandro ’64 și Briand ’75. Echipa Ajax Amsterdam a pierdut cu 0-3 meciul cu Real Madrid și va juca în 16-imile Ligii Europa.
Autoritatea de reglementare a jocurilor și pariurilor on-line din Franța (Arjel) „efectueză la această oră verificări” privind victoria obținută de formația Olympique Lyon, cu scorul de 7-1, în fața echipei croate Dinamo Zagreb. Arjel, organism ce „garantează securitatea și onestitatea pariurilor sportive”, efectuează în prezent verificări, ale căror rezultate vor fi cunoscute în cursul acestei zile, a declarat, pentru AFP, un purtător de cuvânt al instituției.
„Ca pentru orice situație atipică într-o competiție sportivă, Arjel a început verificările pentru a vedea dacă a exitat o activitate anormală în ceea ce privește pariurile, care ar fi putut aduce prejudicii pariorilor”, susține Arjel.
Presa spaniolă a evidențiat, joi, victoria „ciudată” obținută de Olympique Lyon, cu scorul de 7-1, în fața echipei croate Dinamo Zagreb, performanță ce a ajutat formația franceză să se califice „în mod miraculos” în optimile competiției.
„Victoria cu 7-1 a echipei din Lyon pe terenul celor de la Dinamo Zagreb stă sub semnul îndoielii”, scrie cotidianul As, care susține că „ceva s-a întâmplat la pauza meciului”, când scorul nu era decât 1-1.
Într-o jumătate de oră, formația franceză a reușit să înscrie șase goluri, cotidianul As subliniind în principal comportamentul portarului echipei Dinamo, Ivan Kelava, „care a plonjat într-o manieră ciudată la un gol și a părut dezinteresat de ceea ce se întâmplă cu balonul după ce l-a degajat”.
Bazându-se pe o imagine surprinsă de camerele video, cotidianul spaniol remarcă „gestul de complicitate ciudată” după cel de-al cincilea gol al francezilor între fundașul echipei Dinamo, Domagoj Vida, și atacantul formației Olympique Lyon, Bafetimbi Gomis. „Jucătorul francez se apropie pentru a recupera balonul, iar Vida i-l dă, după care îi face cu ochiul și semnul de ok”, precizează As.
Un alt cotidian sportiv, Marca, scrie că „Lyon s-a calificat în optimi după o corecție ciudată aplicată celor de la Dinamo Zagreb”, în timp ce El Mundo Deportivo plasează victoria francezilor „sub semnul suspiciunii”.
„În primele 28 de minute din repriza a doua, Olympique Lyon a obținut o calificare surprinzătoare în optimile Ligii Campionilor cu o victorie scandaloasă, care pune multe întrebări”, scrie El Mundo Deportivo.