Adversarii Unirii se întăresc! **Rothen, la Rangers!
Adversarii Unirii din Grupa G a Ligii Campionilor continuă să se întărească înainte de debutul competiției. Dacă formația ialomițeană nu a reușit să îi păstreze pe doi dintre jucătorii determinanți din sezonul trecut, Varga și Bălan, scoțienii de la Glasgow Rangers au ajuns la un acord cu Paris Saint-Germain pentru împrumutul pe un an a mijlocașului francez Jerome Rothen, informează L’Equipe.
Potrivit sursei citate, cele două cluburi, dar și jucătorii, au ajuns la o înțelegere, în noaptea de luni spre marți, iar mijlocașul stânga în vârstă de 31 de ani va îmbrăca în acest sezon tricoul formației scoțiene, dacă va trece cu bine vizita medicală.
Publicația franceză adaugă că Rothen va fi împrumutat până la finalul anului competițional 2009/2010 la Glasgow Rangers, cu opțiunea de cumpărare definitivă pentru un milion de euro.
Jerome Rothen, care mai are contract cu PSG până în 2011, este legitimat la gruparea din Capitala Franței din 2004, iar de-a lungul carierei a mai evoluat la Caen, Troyes și AS Monaco.