Steaua – Bayern, meciul de debut al roș-albaștrilor în Ligă era până ieri doar o confruntare cu una din marile echipe ale Europei. "Va fi un meci greu, Bayern este o echipă bună, trebuie să dăm tot ce avem mai bun", erau declarațiile în spatele cărora de obicei fotbaliștii ascundeau șansele unui potențial eșec. De data asta e diferit, nu mai e suficient doar să participi. Aseară Steaua a văzut că "are concurență" și că dacă vicecampioana Italiei a fost învinsă de campioana României, "trebuie să dăm totul pe teren" a devenit mai mult decât o expresie seacă.
Becali a prins și el din zbor momentul și nu s-a sfiit să le atragă atenția jucătorilor că dacă alții pot, și ei ar trebui să reușească surpriza cu Bayern: "Victoria CFR-ului va da aripi Stelei" a recunoscut încrezător Becali. Lăcătuș vrea primăvara europeană, simte că după doi ani consecutiv în grupe se poate mai mult!
În poate cea mai importantă zi a Stelei, ProSport te ține alături de echipă să afli tot ce fac steliștii și adversarii lor înainte de meci!
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER