Află tot ce trebuie să știi despre Chelsea

• în 1930, Chelsea a figurat în unul dintre primele filme dedicate fotbalului. Pelicula se numea „The Great Game”
• suporterii lui Chelsea sunt considerați drept unii dintre cei mai „cuminți” din Anglia, însă nu se feresc să-și arate antipatia față de vecinii de la Arsenal
• Gianfranco Zola este jucătorul cel mai iubit din istoria recentă a clubului. De altfel, italianul a fost declarat cel mai bun fotbalist străin.
• pentru Chelsea a evoluat între 1995 și 2000 actualul antrenor al Unirii Urziceni, Dan Petrescu. Ex-stelistul a câștigat în tricoul londonezilor o Cupă a Angliei, Cupa Cupelor, dar și Cupa Ligii.
• site-ul oficial a notat după tragerea la sorți că echipa lui Luiz Felipe Scolari va face deplasări în „Italia, Franța și Transilvania”, unde va întâlni pe Fiorentina, Bordeaux și CFR Cluj.


"CFR Cluj este o echipă mai puțin cunoscută, însă este campioana României și este în Liga Campionilor pentru prima oară, lucru care aduce noi provocări"
– Peter Kenyon, directorul executiv Chelsea

"Sunt sigur că CFR va face puncte în grupe.  Nu cred că o să mă sune Andone ca să îmi ceară sfatul, chiar dacă pot afla multe de la clubul londonez"
– Dan Petrescu, fost jucător la Chelsea
 

 

Publicat: 28 08. 2008, 23:21