Alarmă de gradul 0 în Ghencea! Steliștii, decimați de accidentări
Roș-albaștrii nu au jucători valizi să completeze banca de rezerve la meciul cu Bayern. Steaua e decimată de accidentări. Îngrijorare mare în Ghencea înainte cu cinci zile de debutul în noua ediție a Ligii Campionilor! Din lista cu 22 de fotbaliști trimiși la sfârșitul lunii august la UEFA, jucători care pot evolua în această competiție, Marius Lăcătuș nu are la dispoziție șase jucători.
Rădoi, Ovidiu Petre, Pleșan, Golanski, Nicoliță (suspendat și accidentat) și Emeghara sunt fotbaliști care nu pot juca în partida cu Bayern München de miercuri, 17 septembrie. Mai rămân la dispoziția lui Lăcătuș doar 16 fotbaliști, ceea ce înseamnă că pe lângă cei 11 care se vor afla pe teren, banca de rezerve a Stelei nu va număra decât un portar, Cernea, și încă patru jucători de câmp. Ar mai trebui doi fotbaliști pentru ca lista să fie completă și probabil se va ajunge în situația de compromis ca aceștia să stea mai mult de figurație.
Steliștii pot da vina pe ghinion având în vedere toate aceste accidentări, dar un semn de întrebare în întocmirea respectivei liste poate fi pus în dreptul lui Pleșan. De ce a fost ales tocmai el? Acesta nu se antrenează încă la capacitatea normală și nu a mai jucat de peste o lună. În locul lui s-ar fi putut alege un alt jucător apt din punct de vedere fizic, în această situație fiind Abel Moreno, Neaga, Ionuț Rada, Ochiroșii sau Pedriel.
Lotul Stelei pentru Liga Campionilor