Arpad Paszkany a declarat că CFR-ul a pierdut ocazia de a merge mai departe în Europa în dubla cu francezii de la Bordeaux. Acesta a mai spus și că experiența din acest an va fi foarte utilă clujenilor în sezoanele ce vor veni.
"Roma e o echipă mare, am spus dinainte că meciul de azi va fi altfel… La Roma ne-au tratat de sus, am avut avantajul echipelor mici, necunoscute de cele mari. Și azi am avut ocazii, dar impresia artistică se punctează doar în patinaj, în fotbal e pe goluri. Per total a fost o experiență bună pentru sezoanele următoare. Cupa UEFA s-a dus în dubla cu Bordeuax. Atunci puteam spera la două egaluri și puteam merge mai departe. Nu am fost în Grecia să discutăm cu Protasov. Vor mai veni jucători. Dică e o variantă, e un jucător bun, cunoaște foarte bine campionatul intern. Mă doare că am pierdut foarte multe puncte în campionatul intern, unde nu toți jucătorii au aceeași dăruire ca în Ligă", explicat Arpad Paszkany.
CFR Cluj a pierdut meciul disputat în compania italienilor de la AS Roma cu scorul de 1-3. Golurile au fost marcate de Totti, Brighi de două ori (AS Roma) și Yssouf Kone (CFR Cluj).
Ultima partidă pe care o va mai disputa CFR-ul în acest sezon de Liga Campionilor este cea de la Londra, cu ocupanta locului doi din grupa A, Chelsea Londra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER