„Am ieșit plin de sânge de pe stadion! Un club ca Real nu-și permite așa ceva!”** Fanii, la un pas de tragedie pe Santiago Bernabeu

Partida de aseară dintre Real Madrid și Borussia Dortmund se putea termina dramatic pentru o parte dintre spectatori după cum relatează presa spaniolă.

Unii din fanii Realului i-au acuzat pe germani de gesturi violente în timpul meciului, dar și pe organizatori care au permis ca suporterii nemți să aibă acces în zonele rezervate de obicei de susținătorii madrileni.

O mie de fani ai Borussiei au primit bilete în peluza nord a stadionului, iar aproximativ 27.533 de suporteri ai Realului au acuzat la finalul partidei că au trăit clipe de groază. Germanii au fost violenți, au insultat și chiar atacat o serie de persoane.

„Vin de 18 ani la meciurile Realului și niciodată nu am mai văzut așa ceva. Au vândut bilete germanilor fără cap, fără vreun control. Suporteri germani au venit în zona de stadion dedicată nouă și ne-au agresat, scuipat și insultat. Am fost hărțuiți, eu am ieșit plin de sânge de pe stadion. Singurii responsabili pentru această situație sunt oficialii clubului nostru. Nu a existat niciun fel de control la intrarea pe stadion, germanii au intrat beți. E jenant pentru că meciul a fost considerat unul de risc maxim, dar nu s-au luat măsurile de siguranță necesare. Un club precum Real Madrid nu își permite astfel de incidente”,
a declarat un fan al Realului pentru As.

Real Madrid – Borussia Dortmund s-a terminat la egalitate, scor 2-2, iar cele două echipe conduc grupa D.

Publicat: 07 11. 2012, 11:21
Actualizat: 07 11. 2012, 11:40